Accident
ACCIDENT | Autoturisme avariate din cauza unui sofer baut
La data de 06.11.2012, ora 17:15, P. VASILE, de 58 ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea o autoutilitara pe Aleea Vîlcelei, la efectuarea virajului pe strada Împărat Traian, pierde controlul volanului şi pătrunde pe sensul opus de deplasare.
Astfel, autoutilitara intră în coliziune cu un autoturism condus de către A. MIHAI-IULIAN, de 32 ani, din Botoşani, rezultând avarierea ambelor autoturisme.
În urma testării cu aparatul alcoltest a rezultat la conducătorul autoutilitarei o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Judeţean Botoşani unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o alcoolemie peste limita legală.