ACCIDENT | A pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit într-un copac
În data de 10.01.2014, orele 12:30, I. Dan de 53 ani, din mun.Suceava, jud.Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29 A, pe relația Suceava-Dorohoi, la intrarea în localitatea Vîrfu-Cîmpului, într-o curbă uşoară la stânga, pe fondul unui carosabil umed, acoperit cu mâzgă, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a impactat frontal un copac aflat pe zona verde din partea stângă a sensului său de deplasare.
Conducătorul auto a fost descarcerat de un echipaj SMURD şi a fost transportat la Spitalul Municipal Dorohoi, unde a rămas internat.
Conducătorul auto nu a fost testat alcoolscopic din cauza stării de sănătate şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din verificările efectuate în baza de date, s-a stabilit că I. Dan avea permisul de conducere anulat.
În cauză se efectuează cercetări față de I. Dan sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”vătămare corporală din culpă” şi ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat”.