Accident

ACCIDENT | A intrat cu motocicleta intr-o caruta si a ajuns de urgenta la spital! Ce au aflat politistii…

La data de 19.05.2013, în jurul orei 09.30, C. PETRU de 25 ani, din comuna Prăjeni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea o motocicletă pe DJ 282 B, în afara localităţii Cîmpeni, comuna Prăjeni, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de vehicul hipo care se deplasa în faţa sa, pe acelaşi sens de mers, fiind condus regulamentar de către P. Gheorghe de 31 ani, împrejurare în care a intrat în coliziune cu acesta.

Din accident a rezultat rănirea lui C. PETRU, transportat la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, precum şi a conducătorului  atelajului hipo, care a fost transportat şi internat la Spitalul Judeţean Botoşani.

Conducătorul motocicletei prezenta halenă alcoolică, însă starea sa psiho-fizică nu a permis testarea alcoolscopică, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor  de  vătămare corporală din culpă  şi conducerea pe drumurile publice a unui  autovehicul de către o persoană care nu posedă  permis de conducere, urmând a se propune  soluție procedurală.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page