Calificare si sanse mai mari de angajare dupa terminarea liceului. Asta asteapta cei mai multi dintre botosanenii care au copii la scoala generala si care mai au putin timp pana la depunerea dosarelor de inscriere la liceu. Deciziile sunt greu de luat.
In sprijinul lor, inspectoratul scolar a organizat Târgul liceelor şi Târgul de meserii. Timp de 2 zile, institutiile de invatamant profesional si preuniversitar isi prezinta ofertele educationale, extrem de vaste si mai apropiate de cerintele de pe piata muncii din judetul Botosani.
Atat elevii, cat si parintii vor licee bune, insa nu tuturor le permite bugetul sau media. Si toti vor o calificare, astfel incat sa se poata angaja mai usor dupa terminarea liceului. De aceea e aproape sigur ca liceele tenologice, scolile profesionale sau de meserii vor avea mai mult succes in acest an.
Ada Macovei, inspectorul şcolar general, le-a explicat elevilor că este foarte important ca în orientarea şcolară şi profesională să aibă foarte multe informaţii.
Târgul Liceelor este organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani si Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Botoşani, în perioada 12-13 mai, la sala de sport a Colegiului Tehnic “Gheorghe Asachi”.