A testat vigilenţa poliţiştilor de frontieră la volanul unui camion radiat din circulaţie – FOTO
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, care a încercat să iasă din România la volanul unui camion radiat din circulaţie.
În ziua de 24 ianuarie a.c, în jurul orei 21.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca/I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un cetățean R. Moldova, în vârstă de 38 de ani, la volanul unui camion cu numere de înmatriculare specifice Belgiei.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autovehiculului în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulaţie de către autorităţile belgiene.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.