A plătit 1350 de euro și s-a ales cu dosar penal – FOTO
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră, documente falsificate.
În data de 03 iunie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în România, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 29 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat certificatul de înmatriculare și asigurarea de răspundere civilă auto, în legătură cu care polițiștii de frontieră au avut suspiciuni că nu sunt autentice.
Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că autoturismul respectiv nu figurează asigurat, iar polița de asigurare prezentată este falsă.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că nu avea cunoștință că documentele sunt false și că a achiziționat autoturismul de la un cetățean român, contra sumei de 1350 euro, iar vânzătorul l-a asigurat că toate documentele sunt în regulă.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.