InfractionalLocal

A bătut un bărbat și i-a furat banii. Tânărul a ajuns în arestul IPJ Botoșani

La data de 25 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în noaptea de 23 spre 24 aprilie 2024, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Botoșani, prin întrebuințarea violenței, ar fi sustras, de la un bărbat de 40 de ani, 750 de lei, bani pe care îî avea în buzunarul pantalonilor.

 

În aceeași zi, tânărul a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, aceasta fiind însușită de către instanță.

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page