Nu mai puțin de 5 mașini au fost avariate vineri noapte, aproape de miezul nopții, de un tânăr beat, aflat la volanul unui BMW.
Acesta se deplasa pe strada Ion Pillat din municipiu și, într-o clipă de neatenție, a acroșat un taxi, ricoșând apoi în alte trei autoturisme( Skoda Fabia, Dacia Logan și Renault Fluence), parcate regulamentar, una lângă alta, în zona Panda.
Echipajul de poliție rutieră, sosit la fața locului, i-a testat pe taximetrist și pe șoferul vinovat cu aparatul etilotest, în cazul celui din urmă rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus apoi la spital, pentru recoltarea de probe biologice de sânge iar pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal.
Pagubele produse în urma acestui eveniment rutier sunt însemnate.