Local

LOCAL | Acțiune de inventariere a instalațiilor de încălzire din apartamente și scări de bloc

Până pe data de 30 septembrie 2014, societatea  Modern Calor va inventaria instalațiile de încălzire, atât la apartamentele branșate, cât și la cele debranșate de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică.

Acțiunea are scopul de a actualiza și centraliza baza de date a furnizorului de servicii, astfel încât operațiunea de defalcare a cheltuielilor de încălzire pe apartamente să se facă în cel mai corect mod posibil. Proprietarii sunt rugați să permită accesul angajaților societății de termoficare în locuințe. Aceștia vor inventaria atât instalațiile individuale, cât și cele comune ale blocurilor. Cu aceeași ocazie se va face și citirea apometrelor pentru regularizarea consumurilor de apă caldă menajeră. Acțiunea de inventariere este precedată de un anunț afișat la fiecare scară de bloc, în care se precizează data exactă la care aceasta se desfășoară.

Angajații Modern Calor vor prezenta legitimație de serviciu, eventualele neclarități putând fi lămurite la numărul de telefon 0231 537 100, interior 165, 169. Pentru persoanele care, din diferite motive, nu au putut fi la domiciliu la data anunțată pentru inventariere, se pot face reprogramări la numărul menționat anterior.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page