Stiri

NATIONAL | Metoda “Accidentul” face în continuare victime, în ciuda intensei mediatizări

Înșelăciunea prin metoda „accidentul”, care a făcut deja sute de victime in tara, a mai făcut una, o femeie în vârstă de 49 de ani trimiţând 5.000 de lei „avocatului” fiului său, care a păcălit-o că băiatul a avut un accident. Poliţia a fost sesizată de înşelăciune vineri seară, în jurul orei 18.00, la aproximativ o oră şi jumătate după ce femeia de 49 de ani trimisese banii prin Western Union.

Femeia din  comuna suceveana Milişăuţi, a declarat că vineri, în jurul orei 15.30, a fost sunată pe telefonul fix de un tânăr care i-a spus că este fiul ei şi i-a cerut ajutorul, după care l-a dat la telefon pe „avocatul” său. Acesta din urmă i-a explicat femeii că fiul ei a avut un accident şi trebuie să trimită urgent 5.000 de lei, pentru realizarea unei înțelegeri cu victima accidentului pe care l-a provocat băiatul ei.

În ciuda intensei mediatizări a înșelăciunilor de acest gen, femeia nu a realizat că este păcălită şi nu a făcut nici un fel de verificări înainte de a trimite banii.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de înșelăciune, însă este foarte puțin probabil ca femeia să-şi recupereze prejudiciul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page