ImportantLocal

LOCAL | Veteran de 88 ani, în pericol de închisoare pentru fraudă cu bilete gratuite CFR

Un veteran de război în vârstă de 88 de ani din Botoşani, este acuzat că a fraudat statul român cu aproape 50.000 de lei în ultimii şase ani. Acesta vindea la suprapreţ biletele CFR de însoţitor al veteranilor de care beneficia. Bătrânul susţine că a recurs la această metodă fiindcă are pensie prea mică. Magistraţii vor să îl condamne la închisoare.

Bătrânul veteran, Vasile Curecheriu este din comuna botoşăneană Lunca şi a luptat în cel de-al doilea Război Mondial. Veteranul de 88 de ani a primit amenzi penale de peste 6000 de lei în ultimii şase ani. Şi asta după ce a fost prins de nenumărate ori în gările din ţară că făcea afaceri cu biletele de însoţitor ale veteranului.

Pe lângă cele 12 tichete de călătorie CFR pe care Vasile Curecheriu le primeşte anual, acesta are posibilitatea să cumpere de la gară cu suma de 3-4 lei bilet însoţitorilor pentru un drum la Bucureşti de exemplu. După ce cumpăra un astfel de bilet, bătrânul mergea în gară şi îşi căuta ”clienţi”.

Propunea călătorilor grăbiţi, care vroiau să plece la Bucureşti să îi fie însoţitori. Nu gratis însă. Biletul cumpărat din gară cu 3-4 lei, veteranul îl vindea ”însoţitorului” de ocazie cu 30-40 de lei. Ieşea câştigat şi Vasile Curecheriu, dar şi clientul, care plătea jumătate din preţul întreg al unui bilet până în capitală. Prin această metodă, magistraţii au descoperit că pensionarul câştiga şi câte 10.000 de lei pe an. Poliţiştii au intrat pe fir, iar veteranul din Lunca a fost prins de nouă ori în ultimii şase ani.

Adus în faţa judecătorilor Vasile Curecheriu a mărturisit că face afaceri cu bilete fiindcă are pensia prea mică, doar 600 de lei pe lună şi că nu se descurcă, cu medicamentele şi cheltuielile. De fiecare dată magistraţii i-au dat doar amendă administrativă, fiindcă este un om în vârstă. La zi, veteranul are de plătit 6000 de lei statului, pe care l-ar fi prejudiciat cu aproape 50.000 de lei.
Treburile s-au complicat pentru botoşăneanul din Lunca, fiindcă nemulţumiţi, şefii de la Direcţia Regională a Finanţelor Publice din Iaşi au contestat ordonaneţele procurorilor. Cauzele au fost reţinute pentru rejudecare iar bătrânul va fi adus în boxa acuzaţilor ca inculpat şi riscă să facă puşcărie pentru înselăciune, fals material şi uz de fals.

Citeste mai mult: adev.ro/n3gqbw

Treburile s-au complicat pentru botoşăneanul din Lunca, fiindcă nemulţumiţi, şefii de la Direcţia Regională a Finanţelor Publice din Iaşi au contestat ordonaneţeleprocurorilor. Cauzele au fost reţinute pentru rejudecare iar bătrânul va fi adus în boxa acuzaţilor ca inculpat şi riscă să facă puşcărie pentru înselăciune, fals material şi uz de fals.

Citeste mai mult: adev.ro/n3gqbw

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page