Diverse

DIVERSE | De ce trebuie să ţineţi cont când cumpăraţi un laptop sub 2.000 de lei

Astăzi căutăm un laptop cu o performanţă cât mai bună şi care să coste sub 2.000 de lei. Presupunem ca acesta va fi singurul vostru computer sau oricum cel principal, fie că vorbim despre un student cu un buget redus, calculatorul familiei sau de o persoană care pur şi simplu caută un astfel de device.

Iată câteva lucruri la care ar trebui să vă uitaţi atunci când cumpăraţi un laptop din această categorie de preţ.

Un procesor dual core Haswell, măcar un core i3, ideal un core i5. Cel puţin 4Gb de RAM şi 500 de Gb de memorie internă. Un SSd ar fi minunat deoarece face calculatorul să se mişte mult mai rapid însă nu este chiar fezabil în această categorie de preţ decât dacă găsiţi un produs redus.

Toate laptopurile din ziua de astăzi ar trebui să aibă cel puţin două porturi USB 3.0, o placă Wifi 802.11 de preferat dual band, bluetooth 4.0, un cititor de carduri SD şi un port prin care să puteţi conecta un monitor extern.

Ar trebui să încorporeze de asemenea şi un port de Ethernet. Tastatura şi mouse-ul trebuie să fie suficient de funcţionale încât să nu fie nevoie să conectaţi alte periferice externe, iar viaţa bateriei trebuie să fie peste medie, asta înseamna peste 4-5 ore mai ales dacă sunteţi un student care îşi ia laptopul la cursuri. Un touchscreen nu este necesar deşi util pentru noua interfaţă Microsoft însă în niciun fel o obligaţie.

Cu cât mai portabil cu atât mai bine. Chiar dacă nu o să vă permiteţi specificaţii de ultrabook, portabilitatea este în continuare un criteriu esenţial. Este dezirabil de asemenea să aveţi sloturile de RAM şi hard uşor accesibile.

Majoritatea laptopurilor ieftine vin cu o sumedenie de aplicaţii preinstalate. Acestea nu sunt instalate pentru că sunt utile ci pentru că producătorul laptopului a fost plătit să le pună acolo.

Sursa: www.digi24.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page