Important

NATIONAL | Copil, în comă, la Iaşi, după un scandal în familie

Un copil de patru ani a ajuns în comă la Spitalul de Neurochirurgie, după ce s-ar fi lovit cu capul de o bordură în timpul unei certe între părinţii săi, care se acuză reciproc, relatează Mediafax.

Copilul, din localitatea ieşeană Balş, a fost dus, în noaptea de marţi spre miercuri, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi cu traumatism cranio-cerebral grav şi cu un edem cerebral.

Reprezentanţii spitalului spun că în prezent starea copilului este stabilă.

“Copilul a fost adus în comă, dar în cursul zilei de ieri (miercuri-n.r.) şi-a revenit, acum este internat şi supravegheat la Terapie Intensivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, Marius Dabija.

Băiatul a ajuns la spital în urma unei certe dintre tatăl, mama sa şi un presupus amant al acesteia.

Potrivit mamei copilului, ar fi fost bătută de soţul său care, în timpul scandalului, l-ar fi izbit pe copilul de patru ani de o bordură, însă reprezentanţii Poliţiei afirmă că ambele părţi se acuză reciproc.

“A fost o sesizare prin 112 că în urma unui conflict în familie copilul ar fi căzut victimă. Tatăl spune că se afla în braţe cu copilul când a fost agresat de către soţia sa şi amant, iar amantul cu soţia susţin că tatăl, nervos, ar fi trântit copilul de pământ. Urmează să se stabilească ce s-a întâmplat, cert este că minorul s-ar fi izbit cu capul de o bordură şi de aceea a ajuns la spital. S-a întocmit un dosar penal pentru violenţă în familie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, Anca Vîjiac.

În acest caz a fost începută o anchetă şi de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi, în condiţiile în care copilul mai are un frate în vârstă de doi ani şi jumătate.

Sursa: gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page