NATIONAL | Cum a schimbat-o pe eleva dispărută experienţa de la mânăstire. ”Iulia a avut un şoc”
Tatăl Iuliei Ionescu, eleva dispărută în urmă cu o lună şi găsită într-un tren din Suceava, după ce fusese la o mănăstire din judeţ, a povestit care sunt planurile de viitor ale fiicei sale.
Daniel Ionescu spune că, deşi la 14 ani fiica sa avea un duhovnic, experienţa de la mânăstire a dezamăgit-o pe Iulia Ionescu, care acum vrea să îmbrăţişeze altă meserie.
”Iulia s-a întors la şcoală şi a luat deja prima notă de 10 la matematică. A avut un şoc, a fost dezamăgită de oamenii pe care i-a întâlnit acolo la mânăstire, când a auzit ce s-a vorbit despre ea la momentul întoarcerii. Ea a mers cu sufletul deschis, dar ce s-a întâmplat acolo a schimbat-o. Nu mai are duhovnic, dar nu pentru că i-am interzis eu, ci pentru că aşa a considerat. Iulia mi-a spus că vrea să fie medic. Este un copil sclipitor, e greu să ai grijă de un geniu. Eu o susţin, orice decizie ar lua, şi niciodată nu voi alege eu pentru ea”, a declarat tatăl fetei pentru cancan.ro.
De altfel, Daniel Ionescu spune că fiica sa nu mai are nicio înclinaţie monahală după experienţa de la mănăstirea din Suceava. ”Nu mai are convingeri şi nicio atracţie pentru biserică. Probabil a asimilat de la ora de religie (n.r. cunoştinţele şi convingerile bisericeşti). Probabil având o imaginaţie bogată, şi-a imaginat o altă viaţă la mănăstire”, a declarat Daniel Ionescu.