SPORT | Reacții după România-Argentina. Răzvan Raț: „Argentina nu a jucat la turație maximă”
Victor Piţurcă a fost foarte mulţumit după remiza cu Argentina. Selecţionerul este convins că rezultatul îi poate ajuta pe tricolori să aibă evoluţii mai bune în meciurile oficiale. Raţ şi Maxim au remarcat că sud-americanii nu au forţat.
„Înseamnă foarte mult, pentru că orice înfrângere se răsfrânge asupra mea, asupra jucătorilor, dar când joci cu una din primele trei echipe, eu zic că personalitatea noastră crește”, este de părere selecționerul.
„A fost un test util. Trebuie să recunosc că Argentina nu a jucat la potențial maxim, dar am jucat bine și e pozitiv. Am întâlnit una dintre principalele candidate la Mondial și am reușit să facem față”, a spus și Alexandru Maxim.
„Cred că România a arătat bine azi, a arătat că poate să aibă și posesie, și ocazii în fața unui asemenea adversar. Argentina nu a jucat la turație maximă, dar au avut și momente bune, în care s-au forțat și s-a văzut”, a precizat Răzvan Raț.
Selecționerul Argentinei nu se ațtepta la o replică atât de puternică a tricolorilor. Alejandro Sabella a fost surprins de evoluția din prima repriza a oamenilor lui Pițurcă: „Echipa României a fost una foarte bine organizată şi disciplinată şi a avut posibilitatea să marcheze, în timp ce noi am controlat repriza secundă, cu ocazii cu care am fi putut să câştigăm. A fost o partidă pe care ne gândeam că o vom câştiga”.