La data de 6 martie 1475, s-a născut Michelangelo Buonarroti Simoni, pictor, sculptor şi arhitect italian (m. 1564).
1866 – S-a născut Dumitru Kiriac-Georgescu, compozitor, profesor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie în România (m. 8 ianuarie 1928)
1883 – Legea pentru aderarea României la Convenţia Internaţională a metrului, încheiată, la Paris, la 8/20 mai 1875
1897 – A intrat în vigoare Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători. Potrivit legii, era liberă doar dimineaţa de duminică şi alte 14 sărbători pe an
1919 – Consiliul Militar interaliat de la Paris (“Nota Vyx”) a transmis Ungariei hotărârea privind obligativitatea retragerii trupelor maghiare din Transilvania.
1920 – S-a născut actorul Ernest Maftei (m. 2006)
1939 – A încetat din viaţă Miron Cristea (Elie Cristea), primul patriarh al României, prim-ministru între 1938-1939 (n. 1868)
1945 – Instaurarea guvernului dr. Petru Groza (sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I este nevoit să accepte numirea lui Petru Groza ca prim ministru; acesta formează un nou guvern, în care ministerele cheie erau deţinute de comunişti).
1948 – A fost creată Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) – instituţie specializată a ONU
1957 – A încetat din viaţă Constantin Rădulescu-Motru, filosof, psiholog, pedagog român (n. 1868)
1957 – Ziua naţională a Republicii Ghana (fosta Coastă de Aur); aniversarea proclamării independenţei.
2008 – Guvernul Islandei a recunoscut oficial independenţa Kosovo
Sursa: www.mediafax.ro