Important

NATIONAL | Ruxandra Sireteanu a murit. Actriţa avea 70 de ani

Actriţa Ruxandra Sireteanu a murit la vârsta de 70 de ani, marţi dimineaţă, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Teatrului Nottara din Bucureşti. Potrivit reprezentanţilor teatrului, actriţa suferea de cancer.

Managerul Spitalului Sfânta Maria din Bucureşti a declarat pentru MEDIAFAX că actriţa era internată de 2-3 zile şi fusese supusă unei intervenţii chirurgicale, însă, marţi dimineaţă, aceasta a decedat.

Acesta a mai precizat pentru MEDIAFAX că Ruxandra Sireteanu suferea de o maladie cronică veche.

Trupul neînsufleţit al actriţei va fi depus miercuri, între orele 14.00 şi 18.00, în Foaierul Mare al Teatrului Nottara din Bucureşti, au declarat reprezentanţii instituţiei de spectacole.

Născută pe 20 decembrie 1943, la Craiova, fiica actorului Nicolae Sireteanu, Ruxandra Sireteanu a debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu rolul Maia din “Platon Krecet”, în regia lui Alexandru Finţi.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa profesorilor Ion Finteşteanu şi Sanda Manu.

A susţinut numeroase recitaluri de poezie atât în România, cât şi în Suedia (Malmö şi Göteborg) şi Grecia (Atena şi Salonic).

În anul 1968 a primit o bursă de două luni la Paris, la Maison des jeunes, condusă de Jean-Louis Barrault şi Tania Balachova.

Din 1972, Ruxandra Sireteanu a jucat la Teatrul Nottara din Bucureşti.

În perioada 1992 – 1995 a fost profesoară la Facultatea de Teatru a Universităţii Hyperion din Bucureşti.

Printre filmele în care a jucat se numără “Divorţ… din dragoste” (1992) şi “Păcală se întoarce” (2006).

Totodată, Ruxandra Sireteanu a făcut dublaje la desene animate şi şi-a împrumutat vocea sa pentru personaje din spectacole de teatru radiofonic.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page