International

NATIONAL | KLAUS JOHANNIS, propunerea PNL pentru vicepremier şi ministru de Interne

KLAUS JOHANNIS. Liderii PNL i-au propus primarului Sibiului, Klaus Johannis, prim-vicepreşedinte al partidului, să intre în Guvern, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL. UPDATE: Klaus Johannis a acceptat nominalizarea sa ca vicepremier şi ministru de Interne. Johannis se va autosuspenda 6 luni de la Primăria Sibiu.

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a acceptat, vineri, nominalizarea sa ca vicepremier şi ministru de Interne, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL.

Dacă va fi numit în Guvern, Johannis va demisiona de la Primăria Sibiu, urmând să fie organizate alegeri parţiale.

KLAUS JOHANNIS. Conform surselor citate, la ora transmiterii acestei ştiri, în şedinţa BPN se discută despre postul din Guvern pe care ar urma să îl preia Johannis, fiind vizate poziţiile de vicepremier şi ministru de Interne.

Klaus Johannis ar urma să coordoneze activitatea celorlalţi miniştri liberali, au mai spus sursele citate.

Până acum, vicepremierul liberal deţinea şi portofoliul Finanţelor.

Liberalii decid astăzi cine vor fi noii miniştri de Finanţe şi Interne. Asta după demisiile lui Radu Stroe şi Daniel Chiţoiu. Dacă primul a renunţat la funcţie în urma scandalului avionului prăbuşit în Apuseni, al doilea a părăsit Guvernul joi, la finalul unei zile încinse în USL.

DANIEL CHITOIU şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Finanţe. Cu câteva ore înainte de anunţ, DANIEL CHITOIU spunea că nu crede că va fi remaniat. Viitorul ministru de Finanţe, cel care îi va lua locul lui DANIEL CHITOIU va fi anunţat astăzi. Tot astăzi ar urma să fie prezentat şi viitorul ministru de Interne.

“Am decis să mă implic mai activ în activitatea PNL, preluând secretariatul general al PNL. Eu sunt un om de partid, am o colaborare bună cu toţi colegii mei. Mă retrag din Guvern pentru ca activitatea desfăşurată în PNL nu îmi va permite să mă ocup şi de această activitate de secretar general. Nu sunt alte motive pentru care mă retrag din Guvern”, a declarat DANIEL CHITOIU, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că nu a demisionat din funcţia de ministru şi că discuţia despre mandatul său se va purta în şedinţa BPN al PNL.

“Nu am demisionat din funcţia de ministru”, a afirmat Gerea.

El a menţionat, însă, că discuţia despre mandatul său se va purta în şedinţa BPN al PNL, care urmează să înceapă la Parlament.

Gerea s-a aflat vineri dimineaţă la discuţiile liderului PNL, Crin Antonescu, cu o serie de liberali. Nici la sosire şi nici la plecare Andrei Gerea nu a făcut declaraţii.

Conform unor surse din partid, Andrei Gerea le-a transmis liderilor PNL că se pune la dispoziţia partidului.

Pe de altă parte, lideri liberali spun că Gerea a demisionat din funcţie.

Sursa: www.realitatea.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page