SPORT | Manchester United îşi pierde căpitanul, după opt ani fabuloşi!
Manchester United îl va pierde, din această vară, pe sârbul Nemanja Vidic, căpitanul echipei, care evoluează pentru “diavoli” din ianuarie 2006. Vidic, care a jucat doar pentru Manchester în Premier League s-ar putea orienta spre cluburile de top din Serie A, care îl doresc în loturile lor.
Contractul lui Namanja Vidic expiră în această vară, iar el nu a ajuns încă la un acord cu oficialii clubului, care se pare că nici ei nu îşi doresc foarte mult să mai continuie colaborarea. Vidic a suferit mai multe accidentări la genunchi, motiv pentru care Manchester nu se mai poate baza tot timpul pe el. Vidic a făcut o dublă extraordinară în defensivă, cu Rio Ferdinand, însă de când randamentul lor a început să scadă, iar alţi jucători importanţi au părăsit clubul, Manchester a intrat în declin. În sezonul acesta a fost eliminată din Cupa Angliei în turul al treilea, din Cupa Ligii, în semifinale şi ocupă în prezent locul 7 în campionat, la cinci puncte de locul cinci, care asigură prezenţa în Liga Europa.
Opt ani fabuloşi cu Vidic: 15 trofee
În cei opt ani în care a jucat la Manchester Vidic a câştigat alături de colegii săi 15 trofee majore: de cinci ori titlul (2007, 2008, 2009, 2011, 2013), o dată Liga Campionilor (2008, învingând Chelsea în finală), de trei ori Cupa Ligii (2006, 2009, 2010).
Nemanja Vidic, 32 de ani, s-a transferat la Manchester de la Spartak Moscova, în schimbul a circa 8,5 milioane euro, la sfârşitul anului 2005, mutarea sa fiind anunţată chiar în ajunul Crăciunului.
Cea mai frumoasă amintire a sârbului rămâne noaptea în care a învins-o pe Chelsea în finala Ligii Campionilor, disputată la Moscova. “Perioada petrecută la acest club va însemna întotdeauna cei mai buni ani din cariera mea. Cu siguranţă nu voi uita niciodată acea noapte fantastică din Moscova (n.r. finala Ligii Campionilor), amintire care va mă va urma pentru totdeauna”, a declarat Vidic, conform BBC.
Vidic a evoluat în 284 meciuri, până acum, pentru Manchester şi a înscris 19 goluri.
Reorganizare la Manchester
Din cauza rezultatelor slabe Manchester trece printr-o perioadă de mari schimbări, mai mulţi jucători de importanţi părăsind clubul, golurile lăsate de ei urmând a fi acoperite cu jucători mai tineri, care vor trebui să pună bazele viitorului Manchester United.
O dată cu plecarea lui Vidic se vorbeşte şi despre despărţirea de francezul Patrice Evra, fundaş stânga. De asemeni din vară ar urma să plece şi omul alături de care Vidic a făcut istorie, Rio Ferdianand, unul dintre simbolurile clubului britanic. Însă cea mai importantă despărţire, care are mari şanse de a se produce, este cea de Wayne Rooney, prolificul atacant, care, la vârsta de 28 de ani, este dorit de mai multi cluburi mari din Premier League.
Cea mai importantă mutare făcută de Manchester anul acesta a fost transferarea lui Juan Mata de la Chelsea, în schimbul a aproape 40 milioane euro.
Sursa: romanialibera.ro