AdministratieImportantJudet
JUDET | Macaleți :„Poliția să fie în stradă și să verifice microbuzele școlare”
Prefectul Costică Macaleţi a cerut aseară, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, măsuri speciale cu ocazia reluării cursurilor şcolare.
Acesta a solicitat ca poliţiştii rutieri să fie în stradă marţi dimineaţă, de la ora 7.00, iar cei de la posturile de poliţie comunale să verifice starea microbuzelor şcolare .
„Şefii de la poliţie, daţi dispoziţie din această seară să se verifice microbuzele şcolare. Să fie echipate pentru iarnă, iar şoferii să fie în regulă”, a transmis prefectul județului.
Macaleți a adăugat că în această săptămână sunt aşteptate temperaturi de -18 grade pe timpul nopţii şi a cerut conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean să fie pregătite şcolile.