Important

EUROPA LEAGUE | SUPER MECIURI! Atletico Madrid – Valencia si Sporting Lisabona – Atletic Bilbao, de la ora 22:05

Atletico Madrid poate fi prima echipă din istorie care câştigă de două ori Europa League. Primul obstacol în calea finalei de la Bucureşti pentru formaţia din capitala Spaniei este Valencia, o echipă pe care a eliminat-o în drumul spre trofeul din 2010.

Duelul dintre Atletico Madrid şi Valencia pare să devină un adevărat clasic pentru Europa League. Cele două echipe s-au mai întâlnit în “sferturile” primei ediţii (2009-2010), câştig de cauză având atunci Atletico. De la acel meci nu au mai rămas decât şase supravieţuitori, împărţiţi egal între cele două echipe. “Nu am uitat ce s-a întâmplat atunci. Nu meritam să pierdem”, a spus fundaşul Valenciei, Jordi Alba, titular în 2009. Internaţionalul spaniol se referă la un penalty neacordat “liliecilor” pe finalul manşei retur, de la Madrid (0-0). Atunci, Atletico s-a calificat în semifinale după ce reuşise un 2-2 la Valencia.

“În timp ce altii dorm, noi visăm”
Pentru a promova această partidă, conducerea lui Atletico a ales o metodă inedită. Oficialii madrieni au lansat un scurt clip de promovare, invitându-şi fanii sa vină în număr cât mai mare pe “Vicente Calderon” pentru a susţine echipa în drumul către ultimul act al competiţiei. “În timp ce alţii dorm, noi visăm. Destinaţia e Bucureşti”, este mesajul transmis de jucătorii lui Simeone, care se gândesc deja la finala de pe “Naţional Arena”, din 9 mai. “Obiectivul nostru este să marcăm de cât mai multe ori şi să nu primim gol. Returul de la Valencia va fi unul de foc pentru noi”, a recunoscut antrenorul lui Atletico, Diego Simeone.

Falcao, peste Soldado
Cele două echipe se laudă cu doi atacanţi de top, Radamel Falcao (Atletico) şi Roberto Soldado (Valencia). Columbianul conduce până acum în duelul cu Soldado pe plan intern, unde a marcat 22 de goluri, cu şase mai mult decât internaţionalul spaniol. Falcao conduce şi în cupele europene, în actualul sezon, unde a înscris opt goluri pentru Atletico, unul mai mult decât atacantul Valenciei.

55 de victorii are Valencia în disputele cu Atletico (în Primera), cu patru mai mult decât gruparea din Madrid

Duelul “leilor”! Sporting şi Bilbao se bat pentru un loc în finala de pe Naţional Arena! 

Pentru a evolua în finala spaniolă aşteptată la Bucureşti, Athletic Bilbao are de trecut un test dificil: Sporting Lisabona. Misiunea e şi mai complicată astăzi, pentru că prima manşă a semifinalei se joacă în Portugalia. Pe “Alvalade”, Sporting n-a mai pierdut din februarie.

După ce le-a eliminat pe Manchester United şi Schalke, Athletic Bilbao a devenit favorită la calificarea în finala Europa League. Bascii trebuie să o elimine pe Sporting Lisabona, o formaţie renăscută după ce a fost preluată de Sa Pinto (foto, în centru), în februarie 2012. Fosta glorie a lui Sporting i-a transformat pe lusitani într-o trupă imbatabilă pe teren propriu, timp în care portughezii au înregistrat opt victorii pe “Alvalade”, primind un singur gol în 720 de minute! Iar în Europa, Sporting n-a mai pierdut acasă din august 2010 (0-2 cu Bröndby), adunând de atunci 10 victorii în 11 partide.

“Ştim că Sporting joacă bine pe teren propriu. Nu mergem pentru spectacol la Lisabona, ci vom juca doar pentru un rezultat cât mai bun pentru retur”, recunoaşte mijlocaşul lui Bilbao, Andres Iturraspe. Se anunţă un duel incendiar între două echipe care împart aceeaşi poreclă: “leii”.

SURSA: PROSPORT

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page