SANATATE | Cât de obligaţi suntem să mâncăm
A te strădui să mănânci tot din farfurie, pentru mine, înseamnă să nu fii atent la propriul corp, să ignori semnalele venite de la el, chiar să îl traumatizezi… Acest stil de viaţă poate duce uneori chiar şi la tulburări alimentare.
Nimănui nu-i place să ia masa bântuit de gândul că trebuie să termine tot din farfurie. Elena Ceciu, psiholog şi food psychology coach, caută motivele pentru care suntem obligaţi „să mâncăm totul” în diverse situaţii, dar şi momentele când este necesară şi sănătoasă o schimbare de atitudine.
Unele mame îşi obligă copiii să mănânce tot din farfurie. Orice gazdă se simte lezată dacă invitaţii mai lasă câte ceva la masă. Iar unii proprietari de restaurante taxează clienţii care nu au mâncat tot. Cu aceste exemple în minte, am pornit în căutarea motivelor care se ascund în spatele obligativităţii de a mânca în diverse situaţii, care sunt efectele respectării/nerespectării ei şi de ce ar trebui să ne modificăm atitudinea la masă, pentru a putea ocoli cu măiestrie obligaţia de a mânca.
„Mănânci tot, dacă vrei să creşti mare!”
Am fost şi eu copil şi am fost constrânsă de nenumărate ori să mănânc tot din farfurie – fie că îmi plăcea, fie că nu (că altfel nu aş fi primit nu ştiu ce jucărie, nu aş fi plecat la plimbare sau nu aş fi „crescut mare”…); iar acum privesc înapoi, în timp, şi încerc să înţeleg de ce mamele îşi supun copiii acestei experienţe, nu tocmai plăcute, de cele mai multe ori.
Probabil, mamele cred că micuţii vor creşte sănătoşi dacă mănâncă exact ce le pun şi cât le pun ele în farfurie – doar sunt mame şi „ştiu exact” de ce are nevoie copilul lor! Această mâncare înseamnă însă pentru ele mai mult decât hrană; este învestită aşadar cu mai multe calităţi decât cele legate de nutriţie: mâncarea este un simbol al dragostei şi grijii lor pentru copil. Cât de obligaţi suntem să mâncăm în aceste condiţii, cum s-ar simţi mama dacă copilul ar refuza o parte din… dragostea ei?
Un alt motiv ar fi una dintre prejudecăţile care bântuie prin casele românilor: un copil dolofan – aţi văzut ca nu i-am spus „gras” – este un simbol al prosperităţii familiei, nu?!
Iar al treilea motiv la care mă gândesc acum ar fi dorinţa mamelor de a nu face risipă, de a nu irosi mâncarea care a rămas în farfurie, cu ingrediente care au fost cultivate, crescute, culese, cumpărate şi preparate – cel mai rezonabil motiv dintre toate, după părerea mea. A te strădui să mănânci tot din farfurie, pentru mine, înseamnă să nu fii atent la propriul corp, să ignori semnalele venite de la el, chiar să îl traumatizezi. Cum ar fi să îţi trăieşti apoi toată viaţa fără să ştii prea bine când ţi-e foame, când te-ai săturat, de ce ai nevoie, ce mâncăruri şi arome ţi-ar aduce plăcere? Acest stil de viaţă poate duce chiar şi la tulburări alimentare. Până la urmă, ceea ce contează pentru orice copil este sănătatea lui – nu orgoliul mamei şi nici al întregii familii.
Gazde sau invitaţi
Probabil toţi am fost, la un moment dat, fie în postura de gazdă, fie în cea de invitat. Ca gazde am sperat ca invitaţii noştri să mănânce tot din farfurie – asta ca să ne asigurăm că tot ce am pregătit este apreciat şi, prin urmare, că avem valoare. Iar ca invitat nu ne-am simţit prea confortabil ştiind că trebuie să terminăm tot ce avem în farfurie, când nu ne plăcea mâncarea, nu aveam chef sau dispoziţie să mâncăm tot sau pur şi simplu eram la dietă şi urmam un regim alimentar strict. Dacă într-o vizită mâncăm tot din farfurie, deşi nu ne dorim acest lucru, e posibil ca stomacul nostru să ne transmită mesaje neplăcute; pe de altă parte, gazda va interpreta mesajul nostru greşit: că ne-a plăcut foarte mult mâncarea, că ştie să gătească foarte bine.
Ce-ar fi dacă am încerca să ne schimbăm atitudinea? Ca gazde, scopul nostru este ca invitaţii să se simtă bine. Asta presupune să înţelegem de la început că oamenii sunt foarte diferiţi, că este imposibil să îi mulţumim pe toţi, că dacă lasă mâncare în farfurie nu înseamnă că hrana pregătită de noi este proastă, că există o mulţime de motive pentru care invitaţii nu pot mânca exact ce am pregătit noi şi că este imposibil să le citim gândurile. Vom afla adevăratul motiv (pentru care au lăsat friptura aceea de porc în farfurie sau nu au terminat felia de tort cremos de ciocolată) doar dacă îi întrebăm.
Ca invitaţi, vom şti mereu că, din respect pentru gazdă, este politicos să mâncăm tot din farfurie, dar că nu trebuie să ne forţăm pentru asta, că este corect faţă de gazdă să îi spunem motivul pentru care nu mâncăm (suntem la dietă, mâncăm puţin de obicei, nu mâncăm ciocolată… etc.).
Din respect pentru mediu
Obligaţia de a mânca, aşa cum am spus la început, poate avea ca motiv dorinţa de a susţine şi de a fi responsabili faţă de mediu. Un bun exemplu în acest sens este filosofia unui restaurant japonez din Sydney. Dacă drumurile te poartă în marele oraş australian şi ajungi să iei masa la Wafu, să nu te miri dacă primeşti o reducere de 30%. Asta înseamnă că ai mâncat tot din farfurie. Iar dacă te-ai ridicat de la masă fără să termini mâncarea, să nu te miri mai târziu de ce ai fost pus pe „lista neagră”. Noroc că vei afla de la început care sunt regulile casei: trebuie să consume tot din farfurie, în afară de coaja de lămâie, de ghimbirul murat şi de wasabi. Şi, dacă aveai vreun dubiu, vei fi înştiinţat că legumele de pe marginea farfuriei nu sunt elemente de decor şi de aceea trebuie neapărat să le mănânci şi pe acestea.
Dincolo de aspectul mai degrabă amuzant al acestor reguli, se ascunde o filosofie sănătoasă, care încearcă să susţină mediul. Clientului i se cere, de fapt, să comande atâta mâncare câtă are nevoie, pentru a evita risipa. Şi, nu în ultimul rând, să zică la sfârşit „Arigatou!” pământului pentru darurile lui.
Pentru o petrecere reuşită
• Pregăteşte cât mai multe feluri de mâncare uşoare, gen aperitive, pentru gusturi cât mai diferite; creşte astfel probabilitatea ca fiecare invitat să găsească ceva ce îi place;
• Nu îi face pe invitaţi să se simtă obligaţi să mănânce, repetând fraze de genul: „Nu vă place mâncarea?”, „Mai serviţi!”, „Să vă mai pun în farfurie”, „Aţi mâncat prea puţin”;
• Dacă ţi se pare că mănâncă puţin, nu încerca niciodată să ghiceşti motivul; mai bine întreabă-i.
goodfood.ro