ImportantSanatate

SANATATE | Sancţiuni pentru cei care evită medicul. Ministerul Sănătății vrea să impună consultații preventive

Cine nu merge periodic la medic pentru control riscă să fie sancţionat. Este vorba despre o prevedere care s-ar putea regăsi în noul pachet de servicii medicale care va intra în vigoare de la 1 martie. Statul vrea să îi încurajeze pe români să meargă din vreme la doctor, pentru a-şi descoperi bolile înainte ca suferinţele să se agraveze şi să coste sistemul prea mult.

Consultaţiile preventive vor urmări depistarea bolilor de inimă, a diabetului de tip 2, a depresiei, a anumitor boli pulmonare şi a tulburărilor de dezvoltare la copii. Un român până în 39 de ani ar trebui să meargă o dată la trei ani la medic, iar unul de peste 40 de ani în fiecare an. Cine nu merge la doctor la timpul potrivit ar putea primi sancţiuni.

Dacă nu vine, dacă nu face, noi îi plătim în continuare indiferenţa, lipsa de responsabilitate faţă de propria lui sănătate şi cu răsfrângere asupra banului public în final. Credem că va trebui să găsim soluţii de sancţionare, nu știu să vă spun în clipa asta”, a spus ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu.

Sancţiuni există şi în ţările din vestul Europei, dar nu în sistemele publice de sănătate, ci doar acolo unde un pacient are încheiată o asigurare privată de sănătate.

Dacă nu îţi faci un control preventiv al danturii o dată pe an, probabil că nu e cazul să-ţi ramburseze implanturi şi aşa mai departe, pentru că înseamnă că ai neglijat partea de sănătate care ţine de tine”, spune Sergiu Neguț, expert în sănătate.

Un consult preventiv înseamnă o examinare în cabinetul medicului de familie, un set de analize pe care doctorul le consideră necesare, dar şi sfaturi privind schimbarea stilului de viaţă. Medicii de familie spun că aceste controale preventive sunt binevenite, atâta timp cât nu rămân doar o statistică, ci, pe baza lor, sunt dezvoltate programe de sănătate ample.

Riscograma ne ajută la conturarea unor potenţiale puncte pe care lucrăm, unde îl putem ajuta pe pacient. Putem interveni pe aspectul genetic, pe regimul lui de viață, putem să-l consiliem vizavi de locul lui de muncă, putem să-i recomandăm mișcarea, alimentația de bună calitate”, explică medicul de familie Valeria Herdea.

Aceaste consultaţii preventive ar trebui să apară din 1 martie. Şi tot de atunci ar urma să fie impuse şi eventualele sancţiuni pentru cei care evită să meargă la medic.

sursa:www.digi24.ro

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page