METEO | GER ŞI NINSORI până pe 2 februarie. Cum va fi VREMEA în fiecare regiune a ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 20 ianuarie – 2 februarie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
Până în 27 ianuarie temperaturile vor marca o scădere treptată, mai accentuată în primele trei zile ale intervalului de prognoză, astfel încât maximele diurne ajung, în medie, de la o valori de 14 grade Celsius în prima zi, până la 2 grade pe 26-27 ianuarie. În ceea ce priveste evoluţia minimelor nocturne, acestea vor scădea de la 6…7 grade la începutul intervalului, până la valori medii de -4 grade la sfârşitul primei săptămâni de prognoză. În a doua săptămână, regimul termic va marca o creştere treptată, spre medii de 3…4 grade ale valorilor maxime diurne şi de -3…-2 grade ale minimelor nocturne, în perioada 29 ianuarie – 2 februarie.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în primele zile ale intervalului, când va ploua temporar şi, din nou, după data de 24 ianuarie, când vor fi mai ales ploi, dar trecător şi lapoviţe sau ninsori slabe cantitativ.
CRIŞANA
În prima săptămână valorile termice maxime vor fi în scădere, de la medii de 13 grade, până la aproximativ 1 grad la sfârşitul primei săptămâni de prognoză, când regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii ianuarie. La începutul celei de-a doua săptămâni, temperaturile vor creşte uşor, spre medii de 2…4 grade în intervalul 28 ianuarie – 2 februarie. Minimele nocturne se vor menţine pozitive la începutul intervalului, dar începând din 23 ianuarie vor coborî sub limita de îngheţ, devenind negative, cu valori medii de -5 grade în jurul datei de 27 ianuarie şi de -3 grade la începutul lunii februarie.
Va ploua, în general slab cantitativ, în primele zile ale perioadei de prognoză şi, din nou, în jurul datei de 25 ianuarie, când precipitaţiile vor fi mixte.
TRANSILVANIA
Până duminică 26 ianuarie, temperaturile maxime vor scădea cu aproximativ 10 grade Celsius, ajungând la valori medii de -2…-1 grad în jurul datei menţionate. În următoarele zile va avea loc o uşoară încălzire, astfel încât, între 29 ianuarie şi 2 februarie, media maximelor diurne va atinge 1 grad Celsius, apropiată de norma climatologică a perioadei. Media temperaturilor minime va deveni negativă după primele trei zile, iar cel mai frig va fi în intervalul 26 – 28 ianuarie, când se vor înregistra medii termice nocturne de -9 … -8 grade Celsius.
Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată între 20 şi 23 ianuarie, când va ploua slab cantitativ şi, ulterior, după data de 25 ianuarie, când vor fi precipitaţii slabe mixte.
MARAMUREŞ
La începutul intervalului vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, cu medii ale maximelor diurne de 9…10 grade şi ale minimelor nocturne de 3…4 grade. Pe 22 – 23 ianuarie va avea loc o răcire accentuată, astfel încât între 24 şi 27 ianuarie se vor consemna medii ale temperaturilor maxime de -1…0 grade, în timp ce minimele termice vor coborî, în medie, spre -7 grade Celsius. După 28 ianuarie se estimează o tendinţă de uşoară încălzire, care va determina în ultimele zile ale perioadei de prognoză, valori medii de 1…2 grade ale temperaturilor maxime şi de aproximativ -4 grade ale celor minime.
Probabilitatea pentru precipitaţii slabe cantitativ şi predominant sub formă de ploaie, va fi mai mare în primele zile ale intervalului şi, trecător, în jurul datei de 25 ianuarie.
MOLDOVA
În prima săptămână media valorilor maxime va scădea de la 2 la -8 grade Celsius, iar în a doua săptămână va creşte spre aproximativ 1 grad în ultimele zile ale intervalului. Evoluţia temperaturilor nocturne va fi asemănătoare, în scădere de la 1 la -11 grade Celsius în prima săptămână, apoi în creştere spre -4 grade la sfârşitul perioadei de prognoză.
Probabilitatea de precipitaţii, mai ales lapoviţe şi ninsori, în general slabe cantitativ, va fi mai mare în primele zile ale prognozei, precum şi în intervalul 24-27 ianuarie.
DOBROGEA
Vremea se va răci în prima săptămână a intervalului de prognoză, când media temperaturilor maxime va scădea treptat de la 10…11 grade până la -2…-1 grad între 25 şi 27 ianuarie. În acelaşi interval minimele nocturne vor coborî, în medie, de la 5 la -6 grade Celsius. După data de 28 ianuarie, un proces de încălzire va determina, în ultimele zile ale prognozei, medii ale maximelor diurne de 4…5 grade şi ale minimelor nocturne de aproximativ -1 grad, vremea devenind normală din punct de vedere termic pentru începutul lunii februarie.
Vor fi precipitaţii, slabe cantitativ, sub formă de ploaie în primele zile, dar şi lapoviţe sau ninsori, temporar, după 25 ianuarie.
MUNTENIA
Până pe 26…27 ianuarie vremea se va răci de la o zi la alta, astfel încât maximele termice vor scădea de la o medie de 8…9 grade în primele zile spre -1…0 grade la sfârşitul primei săptămâni de prognoză. În acelaşi interval minimele nocturne vor scădea de la 4 la -6 grade, în medie. În a doua săptămână vremea se va încălzi, maximele diurne atingând în medie, după 29 ianuarie, 3…4 grade Celsius, iar minimele nocturne aproximativ -3 grade Celsius.
Va ploua slab pe 22-23 ianuarie, iar între 24 şi 27 ianuarie, temporar, vor fi precipitaţii mixte, în general slabe cantitativ.
OLTENIA
În primele trei zile vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal la această dată, apoi temperaturile vor scădea cu aproximativ 8 grade până în jurul datei de 27 ianuarie, cand se vor atinge valori medii de aproximativ 1 grad Celsius la valorile maxime diurne şi -6 grade la cele minime nocturne. În următoarele zile, vremea se va încălzi uşor, astfel încât ultimele zile ale perioadei de prognoză vor fi caracterizate de un regim termic apropiat de cel normal în această perioadă a anului, cu medii ale temperaturilor maxime de 2…3 grade şi ale celor minime de -4…-3 grade.
Va ploua temporar în primele zile ale prognozei, iar în jurul datei de 26-27 ianuarie creşte probabilitatea pentru lapoviţe sau ninsori, slabe cantitativ.
LA MUNTE
Până la sfârşitul primei săptămâni temperaturile maxime vor scădea treptat, de la medii de 4…5 grade la început spre -5 grade în jurul datei de 26…27 ianuarie, când minimele nocturne vor coborî spre valori medii de -11 grade, faţă de 0…1 grad la începutul intervalului. În a doua săptămână va avea loc o creştere a regimului termic, astfel încât, în ultimele zile, se vor atinge maxime diurne de -2 grade şi minime nocturne de -8 grade Celsius, în medie, vremea devenind normală termic pentru început de februarie.
Trecător vor fi precipitaţii, mixte la început, apoi predominant sub formă de ninsoare, cu o probabilitate mai mare pe 21 – 22 ianuarie, dar şi în intervalul 24 – 27 ianuarie.
Sursa: mediafax.ro