Important

NATIONAL | Milioane de copii ar putea rămâne fără alocaţie!

Cu toate că în România statul alocă doar 42 de lei pe lună pentru fiecare copil, sumă infimă faţă de necesarul financiar pe care îl implică creşterea unui copil, guvernanţii se gândesc că dau prea mult. Ministrul muncii, liberala Mariana Câmpeanu, crede că doar cei foarte săraci ar trebui să primească aşa-zisul ajutor financiar.

Ea s-a gândit să le retragă majorităţii copiilor alocaţiile, care în prezent sunt de 42 de lei/lună, pentru a le direcţiona doar către cei cu venituri insuficiente. “Noi trebuie să ne dezvoltăm domeniul de servicii pentru copii, lucru care ar rezolva şi problema indemnizaţiei, care e înfiorător de mică. Avem peste 3,8 milioane de copii care primesc alocaţie şi ar trebui să acordăm acele ajutoare mai ţintit”, crede ministrul.

Câmpeanu s-a mai plâns şi de faptul că în România mamele au unul dintre cele mai mari concedii din UE – un an sau doi, la alegere – iar că ajutorul acordat acestora pentru creşterea copilului e foarte mare.
Sumele pentru micuţi întârzie

Plata alocaţiilor pentru copii întârzie deja de patru zile, iar situaţia ar mai putea dura unadouă zile. Totul se întâmplă din cauza unui program de operare IT utilizat de Trezoreria Română. Afectate de această problemă sunt şi o parte dintre persoanele care beneficiază de ajutoare sociale. Banii, plătiţi între zilele de 13 şi 15 ale fiecărei luni, nu au ajuns la toţi beneficiarii.

Sursa: .libertatea.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page