INTERNATIONAL | În Germania, motorina e doar cu 4 cenţi mai scumpă decât la noi, la salarii de de 7 ori mai mari
Deşi preţul carburanţilor nu este corelat cu veniturile, în sensul că preţul la pompă nu este stabilit de vreun cuantum al veniturilor populaţiei, nu putem trece cu vederea un amănunt interesant rezultat în ultimul raport al Oil Bulletin sau chiar în rapoartele publicate pe energy.eu.
Despre ce este vorba mai exact? Conform energy.eu, preţul la pompă al motorinei în Germania este de 1,34 de euro pe litru, cu doar 4 cenţi mai scumpă decât în România, unde un litru de motorină este de 1,30 euro.
În cea mai bogată ţară din Uniunea Europeană. Luxemburg, un litru de motorină costă doar 1,19 euro, mult mai puţin decât la noi. De fapt, Luxembourg are cele mai mici preţuri la motorină din toată UE.
Revenind, la comparaţia dintre noi şi Germania, un salariu mediu în Germania este undeva pe la 3.500 de euro, conform unui raport Eurostat, cu date pe 2010. În România, un salariu mediu ajunge undeva la 500 de euro, conform al aceluiaşi raport. Adică de 7 ori mai puţin.
Motivul pentru care benzina și motorina sunt mai scumpe de la 1 ianuarie: modificarea metodei de calcul a accizei, în care nu se mai ia în calcul nivelul cursului de pe octombrie al anului precedent ci, în cazul în care acesta este mai mic, nivelul cursului înregistrat pe data de 1 octombrie din urmă cu doi ani, actualizat cu rata medie a inflației din luna septembrie a anului precede
Curs efectiv de 4,738 lei/euro
Astfel, pentru 2014, cursul de schimb utilizat la calcularea accizelor va fi cel de 4,5223 lei/euro de pe 1 octombrie 2012, indexat cu rata medie a inflației de 4,77%, din septembrie 2013, și nu cursul de 4,4485 de pe 1 octombrie 2013. Cu alte cuvinte, cursul utilizat la calculul accizelor va fi de 4,738 lei/euro, cu 4,77% mai mare decât cel utilizat pentru acest an și cu 6,5% mai mare decât cursul de 4,4485 lei/euro de pe 1 octombrie 2013, curs ce ar fi trebuit utilizat potrivit vechiului cod fiscal, dar și potrivit directivelor europene, la calcularea accizei.
Sursa:www.capital.ro