Stiri

NATIONAL | Un angajat CFR Călători care a găsit un bebeluş abandonat în tren, la Craiova, va fi premiat

Angajatul CFR Călători care în prima zi a anului a găsit un bebeluş abandonat în toaleta unui tren Regio care circula pe ruta Petroşani – Craiova va fi premiat de către conducerea companiei.

Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii CFR Călători, angajatul companiei care a găsit un bebeluş abandonat în toaleta trenului Regio 2082, la sosirea acestuia în Gara Craiova, va fi premiat.

“Angajatul CFR Călători a anunţat imediat Poliţia Transporturi Feroviare şi organele competente care au sosit la faţa locului şi au preluat copilul. CFR Călători informează că salariatul companiei a dat dovadă de stăpânire de sine şi a acţionat cu promtitudine, conform procedurilor interne pentru situatii deosebite, fapt pentru care va fi premiat de către conducerea companiei”, menţionează reprezentanţii CFR Călători.

Un bebeluş a fost găsit abandonat, în 1 ianuarie, în toaleta unui tren care a ajuns în Gara Craiova.

Potrivit şefului Poliţiei Transporturi Feroviare Craiova, comisar-şef Constantin Budici, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Craiova au fost sesizaţi de un revizor că la verificarea garniturii trenului de călători 2082, care circula din direcţia Petroşani – Târgu Jiu – Filiaşi – Craiova, la primul vagon, în toaletă, a fost găsit un bagaj abandonat.

Astfel, într-o sacoşă din rafie a fost găsit un bebeluş care a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă Craiova, fiind internat la clinica de terapie intensivă.

Conform sursei citate, din discuţiile cu medicul de gardă a reieşit că bebeluşul, o fetiţă, are 2,260 kilograme, 46 de centimetri şi era născută de trei-patru zile, mama acesteia nefiind asistată la naştere.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page