ImportantJudet

JUDEȚ | A realizat cât a putut, dar își dorește mai mult! – FOTO

Primarul comunei Brăești a demarat lucrările de reabilitare și modernizare a drumului comunal DC 68B Brăești-Vâlcelele, cu o lungime de 3,5 km, în valoare de 912 mii euro. Acesta speră ca până la căderea zăpezii, să se poată realiza stratul de balast și de piatră spartă, urmând ca în primăvara anului următor să vină cu stratul de asfalt.

“Această operațiune, pentru că e realizată în două etape, se consideră că ar fi de bun augur”, a declarat Toma Ioan, primarul comunei Brăești.

Primarul  a terminat căminul cultural și așteaptă un sponsor generos, care să îl mobileze.

“Vom putea face activități fără să plouă prin tavan”, a spus primarul.

Tot ca și investiție, a început un parc. A primit doar 10%, iar anul acesta a stagnat. Are garanția că la anul, în luna mai, va primi toți banii. Este vorba de 200 mii lei și în acest mod va termina și această investiție.

Primarul este la jumătatea unei investiții, pe care și-a propus să o realizeze. Mai este un drum de importanță mare, 68 A, de o lungime totală de 4,5 km.

Acesta vrea să facă modernizări la apă și la canalizarea întregii comunități.

“Dacă mai vrem să asfaltăm drumuri, mai întâi trebuie să rezolvăm cu apa și canalizarea”, a mai spus primarul.

Toma Ioan susține că școala e construită în regulă, biserica e la locul ei, iluminatul public funcționează normal, alimentare cu apă au din fonduri guvernamentale și continuă să facă investiții.

“Poate vom face și o primărie mai arătoasă”, a adăugat primarul comunei Brăești.

Totodată, primarul dorește să facă și o zi a comunei, până acum neavând timp, deoarece “a construit ba una, ba alta”.

primar braesti braesti (23) braesti (24) braesti (25) braesti (22) braesti (21) braesti (20) braesti (19) braesti (18) braesti (28) braesti (17) braesti (5) braesti (10)braesti (14)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page