SANATATE | 12 reguli de bază ca să slăbeşti cu dieta mediteraneană
Dieta mediteraneană presupune un regim alimentar sărac în grăsimi rele, dar bogat în nutrienţi şi grăsimi esenţiale pentru sănătate. Acest stil de viaţă te poate ajuta să slăbeşti şi să fii sănătoasă. Află de la Dr. Oz ce reguli de bază trebuie să respecţi!
Dieta mediteraneană a fost îndelung studiată de experţii din întreaga lume, iar rezultatele au arătat de fiecare dată că ar fi una dintre cele mai eficiente diete atât pentru sănătate, cât şi pentru menţinerea unei greutăţi corporale în limitele normale. Alimentaţia dezechilibrată are un impact nociv asupra organismului, fiind unul dintre principalii factori care ne măresc cu 30% riscul de a suferi de boli de inimă şi cu 20% pe cel de a face accident vascular cerebral (AVC).
Dacă ai probleme cu greutatea sau cu sănătatea, atunci ai nevoie de schimbări permanente în alimentaţia ta zilnică pentru a scăpa de kilogramele nedorite şi a te menţine la o greutate normală. În acest fel, sănătatea ta nu va avea de suferit, iar tu vei fi mulţumită pentru că vei avea silueta mult dorită.
Dieta mediteraneană nu are nicio legătură cu un regim strict de slăbire, ci se referă la un stil de viaţă sănătos care are grijă de corpul tău. “Se consumă mâncăruri bazate pe legume, verdeţuri, cereale integrale, fructe, nuci, seminţe, ulei de măsline, peşte, ocazional pui şi foarte rar carne roşie. Toate aceste alimente se folosesc în stare proaspătă, nerafinate şi neprocesate”, aflăm de la Lygia Alexandrescu, specialist în probleme de nutriţie.
Iată care sunt regulile de bază recomandate pe care trebuie să le urmezi dacă vrei să slăbeşti, mâncând sănătos:
1. Consumă ulei de măsline extravirgin!
Înlocuieşte margarina, untul, maioneza şi sosurile comerciale cu ulei de măsline. Acesta are un conţinut bogat în grăsimi mononesaturate “bune” care sunt necesare sistemului cardiovascular, dar şi antioxidanţi. Dacă vrei un dressing cremos optează pentru maioneza din avocado şi ulei de măsline extravirgin.
2. Limitează consumul de alcool!
Consumul de alcool nu trebuie să fie unul exagerat. De exemplu, 1 pahar de vin roşu este indicat la masa de seară, dar încearcă să nu măreşti foarte mult consumul.
3. Măreşte consumul de legume!
Dacă vrei să beneficiezi de efectele protectoare ale dietei mediteraneene, măreşte consumul de legume în stare crudă sau preparate foarte simplu. Atenţie! Cartofii nu se pun la socoteală, adică dacă vei mâncă de 2-3 ori pe zi carofi nu vei beneficia de toţi nutrienţii necesari.
4. Măreşte consumul de fructe!
Dieta mediteraneană presupune un consum ridicat de fructe în stare proaspătă. Aşadar nu ezita să incluzi în dieta zilnică mai multe tipuri de fructe, cât mai variate în colorit.
5. Măreşte consumul de leguminoase!
Asta înseamnă ca în fiecare zi să consumi leguminoase, cum ar fi soia, mazăre, fasole boabe, năut, linte.
6. Consumă doar cereale integrale şi pâine neagră!
Dieta mediteraneană permite consumul cerealelor, însă doar cele integrale. De asemenea, pâinea sau pastele din făină integrală pot constitui o soluţie pentru mesele tale.
7. Consumă nuci şi seminţe în stare crudă!
Nucile, migdalele, fisticul, seminţele de dovleac, seminţele de floarea soarelui, nucile braziliene, nucile caju sunt recomandate spre a fi consumate de câteva ori pe săptămână. Acestea conţin pe lângă nutrienţi valoroşi sănătate şi grăsimi bune.
8. Consumă peşte şi limitează consumul de carne roşie!
Este recomandat să consumi peşte de 2-3 ori pe săptămână, în defavoarea altor tipuri de carne pe care trebuie să le consumi mai rar (vită, porc, pui).
9. Consumă rar lactate, carne şi ouă!
Produsele animale au un conţinut ridicat de grăsimi saturate care blochează arterele, afectând circulaţia sângelui.
10. Fără mezeluri şi afumături!
Mezelurile şi afumăturile nu fac parte din regimul mediteranean, acestea fiind consumate extrem de rar.
11. Duciurile şi prăjiturile mai rar!
Prăjiturile şi dulciurile din comerţ trebuie consumate doar ocazional.
12. Consumă multe plante aromatice
Este recomandat să consumi des mirodenii atât proaspete cât şi uscate: busuioc, coriandru, mentă, oregano, pătrunjel, salvie, mărar, cimbru, cimbrişor, rozmarin.
eva.ro