ImportantPolitic

POLITIC | Replici tăioase în Parlament. „Nu mai săriţi să muşcaţi din microfon”

Cu tot efortul de a schimba imaginea Parlamentului, deputații și senatorii nu s-au ținut departe de scandaluri. Au fost ședințe tensionate, în care reprezentanţii poporului şi-au ieşit din fire și s-au jignit fără menajamente. Parlamentul nu a fost ferit nici de incidente. Președintele Noua Republică, Mihail Neamțu, a pătruns în plen, deși nu este parlamentar și i-a pus premierului, pe pupitru, o punguță cu bani.

Mihail Neamțu a vrut să sugereze că Victor Ponta a vândut interesele României, în problema Roşia Montană, pentru câţiva arginţi, precum Iuda. Replica prim-ministrului a venit imediat.

„E un legionar din ăsta, de mucava!”, a spus Victor Ponta.

Scandalul s-a terminat cu sancţionarea directorului departamentului responsabil de pază şi a celor care asigurau ordinea în plen, în momentul respectiv. Aleşii şi-au luat şi măsuri de siguranţă ca să nu le mai strice cineva din afară liniştea. Dar au continuat cu scandalurile chiar din interior.

„Nu mai aveţi bani de cămăşi şi vreţi să ne spuneţi nouă? Aveţi vreun protest legat de cămăşi? Noi purtăm cămăşi şi dumneavoastră nu? Nu aveţi bani de cămăşi, că văd că vă place la televizor?”, a comentat Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților.

„Nu aveţi cum să număraţi cu asemenea viteză!”, a fost replica lui Remus Cernea.

Valeriu Zgonea a continuat: „Dumneavoastră trebuie să învăţaţi alfabetul. Când învăţaţi alfabetul, citiţi regulamentul!”.

În apărarea parlamentarului a venit Marton Arpad, care a subliniat: „Nu am găsit nicăieri în regulament aliniat care să-i permită preşedintelui Camerei să jignească deputaţii”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a fost protagonistul mai multor certuri petrecute în plen. „Nu mai săriţi să muşcaţi din microfon că nu vă dau voie”, a fost una dintre afirmațiile sale.

I s-a adresat și lui Ioan Ghişe: „Nu faceţi figura asta de nervos la mine. Este o atitudine care nu este conformă cu statutul unui deputat şi senator”.

Atunci când nu se isca o dispută, parlamentarii nu erau la fel de atenţi la discuţii şi pătimaşi în discursuri. Şedinţele obişnuite, în care se votau legi, erau… plictisitoare.

Sursa : www.digi24.ro

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page