NATIONAL | LEGEA AMNISTIEI. Cât de aglomerate sunt, de fapt, penitenciarele româneşti

Numărul mare de deţinuţi din penitenciare este folosit de politicienii USL drept argument pentru nevoia unei graţieri colective. România are un grad de ocupare a penitenciarelor de 113%, puţin peste media europeană de 96%. Totuşi, nu suntem nici pe departe cei mai “aglomeraţi”. Franţa şi Portugalia au un indice de ocupare de 116%, Belgia – 124%, Italia – 134%, Grecia – 136% şi Ungaria – 145%. Este adevărat, România a fost condamnată la CEDO pentru condiţiile de încarcerare, dar condamnările nu au fost date numai pentru suprapopularea celulelor. USL propunere aministie pentru pedepse de şapte ani şi graţiere pentru pedepse de şase ani. Aceste limite de pedepse sunt depăşite doar de garaţierea pedepselor de 10 ani dată de Nicolae Ceauşescu în 1988.

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat cu amendamente legea amnistiei şi graţierii, iniţiată de deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu. Astfel, pentru amnistie s-a prelungit termenul, putând intra sub incidenţa legii cei condamnaţi pentru infracţiuni pentru care au primit pedepse care prevăd o închisoare de până la şapte ani, iar pentru graţiere se încadrează cei care au pedepse de până la şase ani de închisoare cu executare. Termenele anterioare erau de până la patru ani pentru amnistie şi de şapte ani pentru graţiere.

Context

Graţierea a primit avizul pozitiv al Comisiei Juridice în şedinţa nocturnă de luni, 9 decembrie. Proiectul de lege a fost pus pe ordinea de zi a şedinţei din 10 decembrie, zi care a ajuns ulterior să fie denumită ”Marţea Neagră”. Proiectul legislativ a fost scos de pe ordinea de zi şi înlocuit cu modificările Codului Penal prin care conflictul de interese este dezincriminat şi parlamentarii scapă de ancehetele DNA.

Iniţiatorii proiectului de lege sunt deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu. Cei doi şi-au fundamentat proiectul pe următoarea teză: în România sunt prea mulţi infractori închişi în penitenciare şi astfel ar exista o suprapopulare a penitenciarelor.

Deşi ministrul Justiţiei a declarat oficial că nu susţine legea aministiei şi graţierii, Robert Cazanciuc a promovat constant de la preluarea mandatului ideea că în România sunt prea mulţi infractori încarceraţi.

“Este adevărat că săptămâna aceasta a fost adoptată o Hotărâre de Guvern, s-a constatat că avem o suprapopulare în penitenciar. În ultimii ani, numărul celor care intră în penitenciar este cu 10% mai mare, avem un grad de ocupare care merge până la 180% în anumite penitenciare, este foarte greu să administrezi un sistem penitenciar cu asemenea încărcare. Sistemul e supraîncărcat cu persoane care au săvârşit infracţiuni de mică gravitate”, a declarat Cazanciuc recent, într-o emisiune TV.

Falsa problemă a suprapopulării: închisorile din Franţa, Belgia, Portugalia şi Grecia, mai populate

Potrivit statisticilor oficiale, România se află pe locul 92 mondial după numărul de cetăţeni încarceraţi. Astfel că în România există 152 de deţinuţi la 100.000 de locuitori. Pe de altă parte, un studiu realizat de Comisia Europeană arată că România este pe locul 23 în privinţa numărului de deţinuţi încarceraţi la suta de mii de locuitori.

Cât priveşte suprapopularea, studiul citat arată că România nu se plasează printre primele 10 ţări privind suprapopularea din închisori. Indicele de ocupare din închisorile din România este de 113%. Un indice asemănător îl are şi Marea Britanie – 111%. Italia are un indice de ocupare de 134%, Ungaria – 145%, Franţa – 116%, Belgia – 124%, Portugalia – 116%, iar Grecia – 136%.

Un fapt de necontestat este acela că România este condamnată de CEDO pe bandă rulantă pentru condiţiile de încarcerare, dar aceste condamnări nu privesc în mod exclusiv numărul mare de deţinuţi. Cu alte cuvinte, statul nu a fost condamnat numai pentru supraaglomerarea din penitenciare. Multe din condamări au fost date pentru lipsa unei igiene minimale, lipsa asistenţei medicale şi spaţii improprii de cazare a deţinuţilor. În cazul Viorel Burzo vs. România, Curtea a constat că apa de la închisoarea Jilava nu era potabilă. În cazul Ali vs. România, un deţinut a reclamat că apa era infestată cu viermi.

Din aceste motive, o graţiere colectivă nu va rezolva problemele legate de modul în care arată şi funcţionează închisorile din România, ci va rezolva un singur aspect al problemei: va reduce numărul de deţinuţi, scăzând astfel gradul de ocupare. Aceasta nu garantează că România nu va mai fi condamnată la CEDO pentru condiţiile improprii de detenţie.

Ce alte legi de graţiere au mai fost date de-a lungul timpului în România

În 1959, statul comunist a emis un decret de graţiere, care îi viza pe cei condamnaţi la pedepse de până la 5 ani. Chiar şi comuniştii aveau limitele de pedeapsă mai mici decât cele propuse acum în Parlament. În decretul din 1959, se mai menţionează că sunt eliberaţi cei care pedepse de până la 10 ani inclusiv, dacă au împlinit vârsta de 60 ani sau dacă este vorba despre femei gravide ori cu copii de până la 5 ani.

De asemenea, în decretul din 1959, comuniştii au decis că luarea de mită nu poate benficia de graţiere. ”Nu beneficiază de dispoziţiile prezentului decret cei care au săvârşit sub orice formă infracţiuni ce periclitează securitatea statului, cei ce au săvârşit omor, infracţiuni de delapidare, furt, tâlhărie sau înşelăciune în dauna avutului obştesc, care au produs un prejudiciu mai mare de 10.000 lei, incendiu intenţionat, dare şi luare de mită, contrabandă calificată, speculă şi denunţare calomnioasă, precum şi participanţii sub orice formă la toate aceste infracţiuni”, se arată în decretul din 1959.

În anii ’60, au fost emise o serie de decrete de graţiere colectivă. După 16 ani de prigoană a deţinuţilor politici, în 1962 au fost emise primele decrete prin care o parte din elita politică înteminiţată de comunişti în urma unor procese şi condamnări politice a fost eliberată. Aceste decrete au privit infracţiunile special introduse în codul penal pentru deţinuţii politici. În 1962, au fost emise 14 decrete de graţiere, iar în următorii doi ani, 11, respectiv trei decrete de acest fel.

Peste 33.000 de români sunt acum în închisoare

În 1988, dictatorul Nicolae Ceauşescu a emis decretul nr. 11, prin care a oferit o graţiere colectivă. Potrivit decretelui, erau amnistiate toate infracţiunile pentru care s-a aplicat pedeapsa cu închisoare până la 10 ani inclusiv, se reduceau la jumătate pedepsele cu închisoare mai mari de 10 ani aplicate de instanţa de judecată şi se comutau în 20 ani de închisoare pedepsele cu moartea aplicate de instanţele de judecată.

În 2002, a fost promulgată Legea 543 prin care au  fost graţiate pedepsele de până la 5 ani de închisoare precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţele de judecată. Prin acestă lege, erau exceptate de la graţiere toate infracţiunile de corupţie: dare şi luare de mită, trafic de influenţă, şantaj etc. De asemenea, toate infracţiunile comise cu violenţă. Prin legea din 2002, au fost puşi în libertate peste 200 de infractori.

În acest moment, în penitenciarele din România sunt încarceraţi 33.419 deţinuţi. Anul trecut, în penitenciare erau 31.884 de deţinuţi. România nu înregistrează în acest an o creştere notabilă a numărului de deţinuţi. În 1998, în închisorile din România, numărul de deţinuţi era de 52.149 persoane, iar în 2001 în penitenciare erau 49,840 de puşcăriaşi.

Sursa:www.gandul.info