Eveniment

EVENIMENT | Concert caritabil de colinde, găzduit de Biserica „Sfânta Treime” din Botoşani!

Pe 16 decembrie 2013, de la orele 18.00, Biserica „Sfânta Treime” din Botoşani va găzdui concertul caritabil de colinde „Hristos se naşte, Slăviţi-L!”.

Concertul va fi susţinut de Grupul Psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava, sub bagheta dirijorului Maxemiuc Petru. La eveniment sunt aşteptaţi toţi botoşănenii dornici să ajute 24 de copii cu vârste între 6 şi 12 ani, de la Centrul social de zi pentru copii în situaţii de risc social. Pentru aceştia se pot dona articole de îmbrăcăminte, rechizite, cărţi, fructe, alimente şi dulciuri.

„Este un bun prilej pentru părinţi să le arate copiilor ce înseamnă altruismul. Orice dar din partea acestora înseamnă un zâmbet în plus pentru cei care aşteaptă Crăciunul constrânşi de lipsuri”, a declarat Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei “Salvează o inimă”.

Centrul de zi urmăreşte prevenirea excluderii sociale a copiilor şi a familiilor acestora şi sprijinirea celor aflaţi în incapacitate de a oferi condiţii minime de subzistenţă, creştere şi educaţie, printr-un program de servicii educaţionale, psihologice şi sociale oferite zilnic în cadrul centrului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page