DIVERSE | „Bucuriile“ românilor din „luna cadourilor“, în Epoca de aur. FOTO

În „luna cadourilor“, în preajma Crăciunului, alergau cu disperare, colindând magazin cu magazin, alimentară după alimentară, pentru a putea pune pe masă o bucată de carne, de brânză sau chiar un amărât de salam cu soia. Căutau de nebuni, printre blocurile cenuşii ale marilor oraşe, câte o portocală, o banană, ciocolată sau bomboane de pom, pentru a le putea pune copiilor sub brad, deoarece sacul lui Moş Gerilă era întotdeauna mai mult gol decât plin.

Bucureştenii ştiau fiecare pe unde să caute, unde s-a băgat ori urma să se bage carne, în special, dar şi alte alimente care lipseau, orientându-se mai ales după reperele cozilor din spatele blocurilor. Aceste cozi celebre, de neuitat ‒ cine a trăit acele vremuri ştie ‒ erau formate la uşile din spate ale magazinelor, tocmai pentru a nu deranja privirile Tovarăşilor, când treceau în coloana oficială de partid şi de stat.

Cei mai descurcăreţi dintre amărâţi îşi lăsau de multe ori, rând, la mai multe cozi odată şi fugeau de la una la alta, atunci când sosea maşina cu pui, carne sau ce mai băgau tovarăşii şefi ai comerţului socialist. Cei care aveau bătrâni în familie erau salvaţi, pentru că pensionarii aveau timp liber nelimitat şi puteau să stea la cozi, chiar şi nopţile, pentru ca a doua zi, să spere că prind două pachete cu carne, cât se dădeau, „ca să ajungă la toată lumea“, mai mult os şi acelea.

Ce de îmbulzeli, certuri, chiar şi bătăi se dădeau uneori, la astfel de cozi, între fomişti, mai ales că unii, mai şmecheri se băgau în faţă sau aveau blatul cu vânzătorii. Erau şi cazuri frecvente în care, după ore întregi de tremurat la o coadă sau alta, oamenii nu se alegeau cu nimic, nebăgându-se carne sau fiind insuficientă, neajungând pentru toţi cetăţenii de la coadă. Oamenii plecau dezamăgiţi, trişti, necăjiţi acasă, dar obişnuiţi cu astfel de întâmplări cotidiene.

Luau de prin alimentare ce găseau pentru hrana familiei, iar pe vremea aceea se găseau conserve de legume şi peşte oceanic din belşug. De acolo a rămas şi expresia „Nicio masă fără peşte“, care era de fapt şi sloganul publicitar la ordinea zilei, în materie de alimentaţie publică.

Acum, de când România nu mai are flotă de pescuit oceanic, peştele a ajuns la preţuri destul de mari, mai ales în perioadele de post, când se consumă acest aliment destul de frecvent. Ţin minte că în Bucureşti, în ultimii ani de comunism, unii bucureşteni mai isteţi luau trenurile şi mergeau în oraşele unde ştiau că mai găsesc carne, cum ar fi Scorniceşti, Slobozia sau altele.

Nu pot să uit de pâinea, zahărul şi uleiul cartelate, românii făcându-şi stocuri speciale pentru sărbători, astfel încât, gospodinele să poată face cozonaci sau alte prăjituri. Mi-au rămas tipărite în minte şi imaginile cu ţăranii ajunşi muncitori la oraş, navetiştii care vinerea şi, în special, sâmbăta seara, plecau acasă, la familii, cu sacii de pâine uscată, hrană pentru porci, dar mai ales pentru ei.

Erau anumite magazine de pâine pe lângă gări şi autogări, unde aceştia reuşeau să cumpere pâine fără cartelă şi în cantităţi mai mari. Uneori însă, cădeau victime vigilenţei organelor statului şi riscau chiar dosare penale, pe lângă confiscarea sacilor cu pâine.

În prejma sărbătorilor de iarnă, dar şi pascale erau controale speciale ale autorităţilor asupra maşinilor, la intrarea în Bucureşti, pentru a fi depistate persoanele ce transportau carne de porc sau de miel ilegal, fără acte. Locuitorii de la oraşe aveau parte de tot felul de „bucurii“, nu doar în „luna cadourilor“, ci pe tot parcursul anului, dar acestea se manifestau mai crâncen iarna decât primăvara sau vara.

Cei care stăteau la bloc erau pregătiţi cu haine groase, gospodinele aveau grijă să gătească noaptea dacă puteau, pentru că atunci erau gaze mai mult timp. De asemenea, apa caldă nu se livra tot timpul, iar când se dădea era mai mult călâie.

O adevărată aventură era seara, noaptea sau dimineaţa când se întrerupea energia electrică, iar oamenii umblau ca stafiile pe scările blocului, cu lumânări în mâini sau în cel mai fericit caz, cu lanterne, dar lumânările erau de bază. Cred că şi acum, în unele apartamente sunt oameni care mai păstrează cu sfinţenie lămpile de gaz, care atunci le luminau casele când se lua curentul. Mai nefericiţi erau cei care se găseau surprinşi de oprirea curentului în timp ce se aflau în lift. Ce de urlete, buşituri în uşa şi pereţii liftului, băteau şi ţipau bieţii oameni, deoarece curentul se lua cu orele şi stăteau blocaţi mult timp în cutia de fier.

Nu mai vorbesc de transport, când reuşeai, după zeci de minute de aşteptare în frig, în staţii, să te urci ori să te agăţi cu câte o mână de barele uşilor rablagitelor de tramvaie, ale troleibuzelor şi autobuzelor cu burduf, ziceai că l-ai prins pe Dumnezeu de picior. Şi te rugai să rămâi cu mâna înţepenită, încleştată de fierul rece, că altfel cădeai şi cine ştie ce ţi se putea întâmpla, puteai chiar să-ţi pierzi viaţa. S-au întâmplat destule accidente nefericite de acest fel pe vremea aia.

Era să uit de cozile imense la buteliile de aragaz, unde se duceau să-şi umple butelia locuitori de la casele urbane, îmbulzeala şi bătăile erau la fel de mari între amărăşteni, precum cele de la alimente. În vremurile acelea, vânzătorii de la butelii, lucrătorii de pe la restaurante, alimentare, PECO o duceau cel mai bine, pentru că reuşeau să-şi asigure nu doar hrana pentru familiile lor, dar mai făceau şi bani în plus din specula cu mâncare ori alte produse prohibitive.

La peste douăzeci de ani distanţă, în plin pluripartidism, traseism şi afacerism politic, lucrurile s-au schimbat ca de la cer la pământ. Doar că nu prea umblă câinii cu covrigi în coadă, nu că n-am avea câini prin marile oraşe sau am duce lipsă de covrigi, ci din alte cauze.

Românii au făcut porcul să zboare Oferta actuală de produse alimentare este parcă una ieşită din cornul abundenţei, cu banii stau, din păcate, mulţi români cam prost, comparativ cu perioada comunistă când aveau bani dar nu aveau de unde să cumpere mâncare. Acum, până şi porcul zboară, pentru că preparate din acest mult iubit animal, sunt trimise la pachet, chiar şi pe calea aerului, de rudele din ţară pentru românii aflaţi în străinătate, care nu pot veni acasă de sărbători.

Nu mai vorbesc, de ceva timp încoace, porcii se vând şi se cumpără şi de pe Internet. Ofertele de porci în prejma Crăciunului, abundă în anunţurile pe site-urile de vânzări şi au o gamă destul de diversificată. Ghiţă şi Gogu, de exemplu, sunt doi porci graşi scoşi la vânzare pe Facebook şi nu sunt singurii. Din toate zonele ţării, din sate, comune şi oraşe, ţăranii sau crescătorii de animale au invadat netul cu porci. De la rasa Mangaliţa, până la „noueuropenizaţii“ purcei vietnamezi, găseşti porci gârlă pe anunţurile de vânzare, la preţuri mai convenabile decât în hiper, supermarketuri şi măcelării. Mai toţi producători îşi laudă marfa în fel şi chip, cum că sunt crescuţi bio, fără chimicale, fără nutreţuri combinate, că nu le dau făină de oase sau mai ştiu eu ce hrană de creştere rapidă. Că nu au colesterol, grăsime, că au o carne fragedă, gustoasă şi sănătoasă. Unii crescători au servicii integrate, dacă doreşti: îi taie, tranşează şi îi aduc şi acasă. Alţii se oferă să facă şi preparatele tradiţionale: cârnaţi, şuncă şi altele, totul pentru satisfacerea clienţilor.

Pentru românii cu dare de mână ori cetăţenii mai simandicoşi există şi alternative la carnea de porc, dacă aceştia nu consumă o astfel de carne, pe motiv că le-ar cădea greu la stomac, la fel ca politica sau din alte motive. Sunt o sumedenie de oferte de carne de vită ‒de la Bălţata românească la Albastru Belgian, tăuraşi, juninci de toate rasele, bivoli.

„OI DE CAMERUN! Combinaţie între gazelă şi muflon! Carne fără colesterol, bogată în vitamine complexe, de calitate. Carnea este ca gust la fel ca vânatul, ca aspect arată ca cea de muflon, nu are miros de oaie, nu se mulge, nu se tunde, are 2 ani şi de multe ori cât 2 miei!“

Se oferă şi găini grase, de rasă: Orpington, Brahma, Cochin, moţate, mătase japoneză, Yokohama, Sumatra, combatant uriaş, italiană, etc. Curcani rasa „Big“, crescuţi la curte, cu cereale, greutate 20-25 kg/bucata, gâşte. Tot pentru masa de Crăciun se mai pot cumpăra de pe Internet: fazani, raţe mandarine, karoline, kanguri, struţi, oi pitice, iepuri, capre pitice şi câte şi mai câte. După cum putem lesne constata, Moş Crăciun, în ton cu vremurile şi tehnologia modernă, are super-ofertă de sărbători, în comparaţie cu defunctul Moş Gerilă, de care ne mai amintim din când în când, cei care l-am prins.

Citeste mai mult: adev.ro/mxjl8y