Sunt lucrări pline de îndrăzneală ale unor artişti contemporani sau, pur şi simplu, scene de viaţă ieşite din tiparele obişnuite, surprinse de fotografii Reuters pe parcursul anului 2013.
Între topurile sfârşitului de an, cel al fotografiilor este printre cele mai aşteptate, munca de peste an a fotografilor, reflectată în reviste cu tiraj restrâns sau pentru un număr mic de privitori, fiind recunoscută şi apreciată de milioane de privitori.
Topul Reuters al celor mai bizare fotografii ale anului este plin de expresivitate şi cuprinde atât imagini din galerii de artă, de la festivaluri, cât şi acte de nebunie, cum ar fi cel al lui Wubulikasimu, care a traversat pe sârmă distanţa dintre două baloane cu aer cald, aflate la înălţime.
Un personaj cu hipertricoză îşi introduce o linguriţă în nas, la Circul Ororilor din Bromley
Foto: Reuters
Un musulman indian, în timpul unei procesiuni la Ajmer
Foto: Reuters
Un cercetător al comportamentul lupilor
Foto: Reuters
Un muncitor toarnă apă peste şerpi, înainte de a le tăia pielea, la un abator de şerpi, într-un sat din Indonezia
Cristerna, un artist mexican specializat în tatuaje, fost avocat, a pozat pentru un fotograf, la Expo Tatuaje, din Monterrey
Aisikaier Wubulikasimu merge pe sârmă între două baloane cu aer cald în Shilin, China
Foto: Reuters
Secvenţă de la Festivalul Anual al Vegetarienilor, de la Phucket
Foto: Reuters
Artistul Leandro Granato pictează cu ochii
Foto: Reuters