SANATATE | CRIZĂ DE MEDICAMENTE la Institutul Oncologic Bucureşti. Ministrul Sănătăţii nu este surprins
Unii pacienţi ai Institutului Oncologic Bucureşti au fost puşi, vineri, în faţa unei situaţii de criză: nu puteau face tratament citostatic, întrucât nu exista ser fiziologic, iar unitatea nu mai avea nici antibiotice, leucoplast şi comprese, directoarea declarându-se surprinsă de situaţie.
“Este îngrozitor, nu mai avem nimic. Nu avem ser fiziologic necesar dizolvării citostaticelor şi nici medicamentul Osetron, care se dă pentru stările de greaţă ce apar în urma administrării citostaticelor. Nu avem nici calmante, leucoplast, comprese şi antibiotice”, au declarat, mai mulţi pacienţi internaţi în unitatea sanitară.
Potrivit pacienţilor, în faţa acestor lipsuri, medicii ridică neputincioşi din umeri, iar unii se oferă să plătească din propriul buzunar pentru cumpărarea de medicamente.
“Ne-am dus la doamna doctor de la noi, de pe secţie. A spus că în afară de a ne da dânsa bani ca să ne luăm medicamente sau comprese, nu are soluţie”, a spus o pacientă. Managerul Institutului Oncologic Bucureşti (IOB), Ana-Maria Niţulescu, a declarat, că a aflat vineri despre lipsa unor medicamente şi materiale sanitare şi că nu există stocuri de urgenţă.
“Abia astăzi (vineri – n.r.) am aflat şi eu despre această situaţie. A fost o surpriză. Nu există stocuri de urgenţă. Şi mă miră că nu avem materiale sanitare, ştiam că avem. Măcar medicaţia pentru cancer o avem. Din păcate, nu putem şti cât se agravează starea unui bolnav de la o zi la alta”, a spus Niţulescu.
Potrivit managerului IOB, în ultima lună, toate spitalele au această problemă. “Din păcate, cu toţii suferim la acest sfârşit de an. Aşteptăm de la Casă (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – n.r.) suplimentarea banilor”, a mai spus ea. Ana-Maria Niţulescu a mai spus că desemnat o comisie care să se ocupe de deblocarea situaţiei.
“Sperăm ca săptămâna viitoare să rezolvăm situaţia”, a mai spus Niţulescu. Coordonatorul programului oncologic de la IOB, dr. Mircea Dediu, a spus, la rândul său, că nu ştie nimic despre lipsa medicamentelor reclamate de bolnavii din spital şi nici nu poate verifica informaţia, întrucât nu se mai află în spital.
“Eu ştiu că medicamente pentru cancer avem. De altele nu ştiu nimic.Nu sunt în spital. Şi nu am cum să verific”, a spus Dediu.
Medicul Monica Pop, membru în Consiliul de Administraţie al IOB, a aflat despre nemulţumirile pacienţilor şi consideră inadmisibilă această situaţie. “Vom cere remedierea de urgenţă a acestei situaţii, întrucât consider inadmisibilă o astfel de stare”, a declarat Pop.
Eugen Nicolăescu consideră că vina pentru criza medicamentelor aparţine în totalitate vechiului management de la spitalul Institutului Oncologic Bucureşti.
“Să nu alarmăm pacienţii, asemenea situaţii sunt prezente de ani de zile, în spitalele din România. Sunt decepţionat de faptul că se dau conotaţii ciudate pe care toţi le cunoaştem de ani de zile, dar unii se trezesc abia astăzi”, a spus Eugen Nicolaescu la Realitatea TV.
“Doamna Niţulescu este numită de trei saptămâni manager interimar, deoarerce fostul manager a trebuit să plece şi astăzi mă felicit că nu i-am prelungit manadatul. Eu nu cred că un manager responsabil nu îşi asigură stocul până la sfârşitul anului. Doamna Niţulescu trebuie să preia spitalul mai bine. Am făcut o echipă pe care o trimit la Fundeni şi împreună cu d-na Niţulescu să descoperim ce este acolo. Eu numai la pacient mă gândesc. Din puţinii bani pe care îi avem, vrem să facem mai bine. Managementul este cel care răspunde de cheltuirea banilor. E bine că nu am prelungit mandatul vechiului management, pentru că şi-a bătut joc de spital. Managerul cel nou face toate eforturile să pună spitalul pe picioare”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Sursa:www.realitatea.net