Înainte de plecarea în cursă, informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată şi echipaţi-vă autovehiculul în mod corespunzător!
Prevederile legale interzic circulaţia autovehiculelor fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face referire la o dată calendaristică!
Manifestaţi prudenţă sporită şi adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile
de drum şi trafic! Indiferent dacă rulaţi în localităţi sau în afara lor, dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile sau ceaţa pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile!
De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate!
Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor!
Folosiţi cu precădere frâna de motor!
Pe porţiunile acoperite cu mâzgă sau polei nu trebuie să viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp! La pornire pentru a evita patinarea roţilor, demaraţi uşor şi acceleraţi progresiv pentru a evita patinarea roţilor şi derapajul.
Folosiţi luminile de întâlnire permanent pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă!
Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie-climatizare!
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi!
Conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.
Aceştia, dacă vor opta pentru plecarea la drum, trebuie să respecte cu stricteţe prevederile legale pentru conducători auto cu mai puţin de un an practică, a
căror viteză maximă admisă în afara localităţilor trebuie să fie cu 20 Km/h mai mică.
Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.
Respectaţi-i pe ceilalţi participanţi la trafic:pietoni, conducători de biciclete, mopede/motociclete!
Respectaţi indicaţiile poliţiştilor rutieri şi ale lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii/restricţionării temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor!
POLIŢIŞTII RUTIERI VĂ UREAZĂ
DRUM BUN ŞI NU UITAŢI:
ALEGEŢI VIAŢA!