ImportantJudet

JUDEȚ | Cu un singur proiect și un primar care s-a implicat, s-au realizat multe în comuna Concești! – FOTO

Comuna Concești arată acum mult mai modernizată, nu ca pe vremea când erau drumuri doar pietruite și toate dădeau să cadă.

Cu toate că primarul a fost ales anul trecut, el a reușit să schimbe comuna în bine.

Din iunie 2012, de când a intrat primar, a obținut un proiect prin Fonduri Europene, în valoare de 2,5 milioane de euro. Acesta constă în asfaltarea a 6,5 km de drum, 5 km de canalizare, modernizarea căminului cultural și construcția unui after-school. Proiectul a început, efectiv, în 2012, în luna septembrie, iar odată cu venirea iernii, s-au întrerupt lucrările la canalizare. Căminul cultural a fost finalizat în luna mai 2013, iar în luna iunie, after-school-ul. Luna aceasta, s-a finalizat și asfaltul.

“Spunem noi că este o lucrare foarte ambițioasă, de care comuna noastră a beneficiat”, a declarat Costel Nazare, primarul comunei Concești.

Probleme au fost încă de la începutul acestui program, din cauza faptului că au fost contestații pe caietul de sarcini. Ulterior, primăria a trebuit să plătească pentru depășirea contractului de perioade, în care a fost contractată executarea acestui proiect. S-a plătit suma de 1,7 miliarde lei vechi, bani care au fost plătiți de către comuna Concești.

“Acum, suntem în ultimele zile ale acestei lucrări, cu marcajul drumului, urmând ca în perioada următoare să facem inaugurarea”, a spus primarul.

În momentul de față, primăria Concești are un angajament, acela de a face, ca pe o perioadă de până la 5 ani, sa aibă angajați pentru after-school. După legile care sunt acum în vigoare, primarul nu poate face angajarea celor 5 persoane necesare pentru a da în folosință acest after-school. Clădirea dispune de două clase, fiecare a câte 20 de elevi, și de mobilier nou.

Pentru elevii comunei Concești, primarul vrea să rezolve, în perioada următoare, finalizarea unui grup sanitar modern, la Școala Generală Nr. 1 Concești. Acesta mai dorește și definitivarea lucrărilor la căminul cultural de la Movileni, pavelarea a 2 km de trotuar, și neavând fonduri, se limitează la ceea ce a realizat până acum.

Spre deosebire de alte primării, a reușit să asigure salariile pentru persoanele cu handicap, pentru angajații primăriei și pentru cei de la școala din localitate. Banii au fost prinși în buget, de la început de an.

concesti 2013 (45) concesti 2013 (46) concesti 2013 (47) concesti 2013 (48) concesti 2013 (51) concesti 2013 (52) concesti 2013 (64) concesti 2013 - padure (1) concesti 2013 - padure(53) concesti 2013 - padure(63) concesti 2013 (4) concesti 2013 (5) concesti 2013 (6) concesti 2013 (7) concesti 2013 (8) concesti 2013 (9) concesti 2013 (10) concesti 2013 (11) concesti 2013 (13) concesti 2013 (15) concesti 2013 (17) concesti 2013 (19) concesti 2013 (20) concesti 2013 (22) concesti 2013 (24) concesti 2013 (25)concesti 2013 (29) concesti 2013 (32) concesti 2013 (35) concesti 2013 (39) concesti 2013 (43) concesti 2013 - padure(61)

Related Articles

7 Comments

  1. Mai rar asa primar! Daca ar fi toti ca domnul Nazare nu am mai merge din groapa in groapa…Respect si mult succes in mandatele ce urmeaza..

  2. Un nou inceput,se poate mai mult si asta e dovada, sunt oameni care se gandesc doar la ei sunt oameni tineri care au iniziativa si puterea de a schimba lucrurile. O comuna frumoasa cu oameni buni si muncitori. Dumnezeu le-a suras concestenilor

  3. Buna ziua Domnule primar asi vrea sa locuiesc in satul dumneavoastra am 25 de ani sotia 20 si am o fetita de 1 an si 4 luni. Locuiesc intr-o casa in care nu avem lumina si nu gasesc un loc de munca stabil daca putem vorbi las un nr de telefon 0765302949 sau 0761456492.

  4. Bbuna ziua domnule primar suntem o familie di judetul buzau eu sotul si 2 copii(2fetite) sotul lucreaza in strainatate si nu reusim deloc sa punem ceva deoparte sa puntem sa ne facem si noi casa
    in conditiile care io nu muncesc ptr ca fetilele mele sunt mici si automat ne trebuie bani si noua si lui acolo am vrea cu mare drag sa stam la dumneavoastra in comuna si cu ocazia asta sotul siar gasi un loc de munca acolo si n-ar mai fi nevoit sa plece de langa noi .

  5. Buna ziua domnule primar am cinci copii si sunt din localitatea flamanzi nu am casa acum locuiesc in casa parintilor decedati care suntem 8 frati si toti vor mostenire si vor sa ma scoata afara din casa parintilor., va Rog frumos daca se poate as vrea sa locuiesc si eu in localitatea dumneavoastra am 47 de ani am copii cu varsrele intre 18 si 11 ani am lucrat in agricultura., ca sudor in constructii.,la sobe si am atestat de agent de securitate va rog daca se poate sa ma ajutati si pe mine sa pot locui in localitatea dumneavoastra am singur grija de copii deoarece mama lor lea parasit si eu am grija de copii numarul meu de contact este 0749903691 va multumesc

  6. Buna ziua donnule primar decand am vazut anuntul numai la satul dvstra ma gandesc.am 40de ani 4 copii de 20 17,10,si 3 ani.imu doresc din tot sufletul sa-mi pot muta copii in satul dvstra.sotul meu este decedat.Va rog dati-mi un raspuns oricare ar fi.ca sa pot dormi noaptea.poate va lumineaza dumnezeu si imi dati un raspuns afirmativ.va rog si va multumesc nr tel al meu este 0742548551

  7. Ma numesc Ajam Petrica si sant casatorita cu cet sirian cu permis de sedere temporara,am 2 copii in varsta de 14 si 10 ani.sotul este de meserie zugrav vopsitor si eu confectionera,avem nevoie de locuinta si loc de munca,locuiesc momentan in casa unui om batran care a murit si tr sa parasesc locuinta.nu avem unde ne duce,nimeni nu ne ajuta.Am ajuns sa nu avem ce manca si nu avem unde sta,va rugam mult ajutati-ne.tel 0799531921

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page