Anunturi

ANUNT | Se va întrerupe alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din municipiul Dorohoi

Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale din municipiul Dorohoi, E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să întrerupă alimentarea cu gaze naturale vineri, 22 noiembrie a.c., începând cu ora 10.00, pentru consumatori de pe străzile 1 Decembrie, Poştei, Olinescu, Grigore Ghica, Alexandru Sahia, A.I. Cuza, Petru Rareş, Spiru Haret, aleea Amurgului şi aleea Pinului.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, cel mai probabil în jurul orei 16.00.

Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon:

0800.800.928

(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă),

sau

0265.200.928

(număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page