INTERNATIONAL | ANUNŢUL BOMBĂ CARE VA ŞOCA TOATĂ EUROPA!
Produsul Intern Brut al Franţei, a doua mare economie din zona euro, a înregistrat o scădere de 0,1% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul precedent, după o revenire de 0,5% în trimestrul al doilea care a scos Franţa din recesiune, arată cifrele oficiale publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (Insee), transmite AFP.
Datele arată că în special exporturile, unul din factorii care au stat la baza revenirii economiei franceze în trimestrul al doilea, au scăzut semnificativ în trimestrul al treilea, minus 1,5% după o creştere de 1,9% în aprilie-iunie, în timp ce importurile au înregistrat o creştere de 1% după un avans de 1,6%. Cheltuielile gospodăriilor au încetinit şi ele până la 0,2% după o creştere de 0,4% în trimestrul al doilea. De asemenea, investiţiile companiilor, un indicator al conjuncturii economice pe termen mediu, au scăzut cu 0,6%.
Eurostat urmează să dea publicităţii joi o estimare preliminară privind evoluţia PIB-ului în zona euro şi Uniunea Europeană în trimestrul al treilea. AGERPRES
Sursa:www.capital.ro