DIVERSE | 5 soluţii ca să scapi de igrasie definitiv
Unele soluţii avansate de specialişti duc la eliminarea definitivă a igrasiei, altele reprezintă doar rezolvări temporare. Vopselele şi aditivii antifungici nu fac altceva decât să trimită igrasia la vecini.
Proprietarii pot scăpa de igrasie apelând la cinci soluţii: metoda termoizolării cu polistiren a părţii exterioare a clădirii, prin vopsele cu aditivi speciali, prin metoda implantării anumitor soluţii chimice congelate în pereţi sau prin metoda electro-ciberbnetică, cea mai nouă soluţie în domeniu.
Nu toate pot fi folosite, şi la case, şi la apartamente. Prima metodă indicată atât la case, cât şi la apartamentele de bloc este izolarea cu plăci de polistiren. Soluţia polistirenului lipit pe pereţii exteriori este cea mai indicată de către specialişti, întrucât izolează casa şi termic, realizându-se importante economii la factura de căldură. „Este folclor ce se spune că dacă ţi-ai placat casa sau apartamentul cu plăci de polistiren de cinci centimetri, ai scăpat de igrasie. Pentru a scăpa de igrasie prin montarea de plăci de polistiren trebuie calculat punctul de rouă”, a explicat, pentru RTV.NET, Lucian Bolcaş, administratorul site-ului www.constructii.ro.
Atenţie la punctul de rouă
Punctul de rouă este punctul de întâlnire a aerului rece cu cel cald sau umed din interiorul clădirii. „Dacă nu se calculează bine punctul de rouă, există riscul ca acesta să fie cuprins în grosimea plăcii de polistiren”, a precizat Lucian Bolcaş. Odată inclus în stratul de polistiren, peretele va mucegăi în continuare, igrasia nemaifiind nici măcar la vedere. Odată izolată termic locuinţa cu polistiren la exterior, nu mai este nevoie de placare la interior, şocul termic fiind preluat de placa de polistiren. „Igrasia apare din cauza şocului termic care se creează în momentul când peretele rece întâlneşte căldura de la interior”, ne-a spus Georgian Ionescu, reprezentantul firmei Soprema.
Când apare igrasia
Igrasia apare mai des toamna şi iarna, în anotimpurile reci ce facilitează crearea şocului termic. Igrasia poate fi mai des întâlnită la proprietarii care şi-au montat tâmplării cu geamuri termoizolante. „La ferestrele de lemn se mai făcea o ventilare a aerului, prin toc sau rama geamului. Ferestrele moderne cu geam tip termopan etanşează perfect camera, şi astfel nu mai este permisă ventilarea”, a mai explicat Georgian Ionescu.
Soluţia polistirenului, garantată
Potrivit lui Ciprian Ana, administratorul Policons Group, preţul placării cu polistiren variază între 35-40 de lei metrul pătrat, în preţ intrând şi materialele. Potrivit lui Ciprian Ana, manopera pentru izolarea exterioară a pereţilor creşte, nu cu mult, cu aproximativ 15%, dacă apartamentul se află la etajele superioare ale blocului.
„Cea mai bună metodă prin care se poate scăpa de igrasie rămâne cea a izolării cu polistiren la exterior”, a precizat Georgian Ionescu, adăugând că celelalte soluţii, referindu-se la aditivi sau vopsele, sunt doar de moment. Şi Lucian Bolcaş este adeptul termoizolării cu polistiren şi spune că „prin folosirea soluţiilor şi vopselelor antifungice se înlătură efectul, nu şi cauza”.
Alungă igrasia cu batoane congelate
Proprietarii care vor soluţii mai moderne contra igrasiei pot apela la soluţia batoanelor congelate care face să dispară mucegaiul timp de 25 de ani. Găurile în care se introduc batoanele contra mucegaiului se fac la distanţe de 11 centimetri, cât mai aproape de fundaţia casei, respectiv în peretele cu probleme. Adâncimea găurilor trebuie să fie mai mică decât grosimea pereţilor cu 2,5 centimetri. Batoanele sunt introduse în prealabil în congelator, după care se introduc în găurile făcute în pereţi. După topirea primului rând de batoane se repetă operaţiunea încă de trei ori, apoi peretele poate fi tencuit. Un baton congelat costă 0,55 euro, fără TVA. Într-un metru liniar de perete intră aproximativ nouă batoane. Înmulţim cu patru batoane, necesare operaţiunii finale, şi reiese că se folosesc 36 de batoane pentru metrul liniar de perete, care costă aproximativ 20 de euro. „Durata de viaţă a unui astfel de tratament este de 25 de ani, timp în care eficienţa va fi de 100%”, a spus Teodor Radu, director în cadrul firmei Reximaco.
Soluţia electro-cibernetică
O ultimă soluţie apărută pe piaţă, în domeniul combaterii igrasiei, este cea a sistemului Ecodry. Aceasta costă în jur de 1.500 de euro, iar igrasia dispare timp de 20 de ani. „Sistemul electro-cibernetic este compus dintr-un aparat care se montează pe peretele unei camere cu patru şuruburi. Aparatul alungă igrasia prin impulsuri electro-magnetice de undă lungă, pe o rază de 12 metri”, a spus Alexandru Stoica, administrator la igrasia.ro. Aparatul are un consum energetic pentru care proprietarul va plăti aproxiamtiv 10 euro pe an.
Alungă igrasia la vecini
Soluţia vopselelor sau a aditivilor antifungici este o soluţie de moment. Acestea reprezintă însă soluţii care aduc confort celui care le adoptă, dar poate aduce prejudicii vecinilor. „Aditivii încorporaţi în mortar intră în porii materialului şi se cristalizează. Apa nu va mai trece prin acel perete, dar se va duce în altă parte, respectiv la vecini, în cazul locatarilor de bloc”, a mai spus Lucian Bolcaş.
Termoizoleaza folosind vopsele nanotehnologice pe baza de apa (o alternativa la termosistemele clasice).
inano.ro/magazin/vopsele-termoizolante.html
Elimina mucegaiul cu DeSalin AM, solutie nanotehnologica pe baza de apa, fara clor!
inano.ro/desalin-am-curatarea-si-prevenirea-mucegaiului-si-a-ciupercilor.html