Diverse

COMUNICAT | Ministerele Dezvoltării și Finanțelor susțin crearea de locuri de muncă

Deputatul PSD Andrei Dolineaschi a primit un răspuns favorabil din partea ministerului Dezvoltării și cel al Finanțelor cu privire la interpelarea sa privind implementarea concentrărilor economice la nivel local, ca soluție pentru înființarea de noi locuri de muncă în special în zonele cu șomaj ridicat. Soluția propusă de parlamentarul social-democrat presupune stabilirea unui set de facilități fiscale pentru determinarea operatorilor economici dintr-o anumită industrie și furnizorii acestora să se localizeze într-o anumită regiune în care există un deficit ridicat de locuri de muncă. Spre deosebire de parcurile industriale care se adresează oricărui tip de investiție, concentrările economice presupun o acumulare economică dintr-o anumită industrie, astfel încât operatorii și furnizorii din domeniul respectiv să își desfășoare activitatea în același loc, fapt care permite optimizarea costurilor și identificarea mai ușoară a forței de muncă necesare.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Pulbice susține dezvoltarea locală prin instrumentele specifice de creștere a competitivității economice regionale și locale: clustere, parcuri științifice și tehnologice, parcuri industriale. În acest context, având în vedere importanța rolului clusterelor în stimularea dezvoltării economice a regiunilor și implict a teritoriului național, precizăm faptul că sprijinirea dezvoltării acestor structuri de aglomerări economice reprezintă o componentă principală a politicilor și strategiilor de dezvoltare elaborate, coordonate și implementate de  Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice”, se arată în răspunsul ministrului Dezvoltării la interpelarea formulată de Andrei Dolineaschi.

De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice își exprimă disponibilitatea de a participa la  identificarea de măsuri fiscale care să conducă la dezvoltarea de clustere de afaceri la nivel local în vederea creșterii competitivității financiare a operatorilor economici.

Apreciez că o politică de dezvoltare bazată pe promovarea clusterelor reprezintă o modalitate nouă de a gândi asupra problemelor economiei şi de a genera locuri de muncă la nivel local. Astfel, Guvernul poate creea condiţiile unei abordări mai cuprinzătoare a dezvoltării economice, o coordonare mai bună a eforturilor agenţiilor publice, iar industriile sunt ajutate să-şi stabilească priorităţile şi sunt încurajate să dezvolte relaţii constructive cu administraţia publică”, a declarat, Andrei Dolineaschi.

Propunerea deputatului PSD are în vedere ca fiecare din firmele din cadrul clusterelor să se poată dezvolta folosind resursele existente ale membrilor clusterului, fără cheltuieli sau investiții suplimentare, generând astfel valoare adăugată, atât pentru membrii din cadrul acestuia cât și pentru economia locală și națională, contribuind la dezvoltarea durabilă a regiunii în care este implementat.

Consider că în județul Botoșani implementarea de clustere de afaceri la nivel local va conduce în primul rând la crearea de locuri de muncă. În al doilea rând va determina întărirea poziţiei competitive a companiilor participante la cluster prin asigurarea de capital social, financiar şi uman, ceea ce va creea un mediu care va atrage în mod natural alte companii. Astfel, golurile care ar mai exista pe lanţul de fabricaţie, se vor transforma în oportunităţi pentru alte companii, interesate să se amplaseze în cluster“, a completat președintele PSD Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page