Parcare subterana si piata publica in loc de magnolii. Primarul Ovidiu Portariuc vrea sa transforme definitiv Piata Revolutiei. Nu toti consilierii au fost insa incantati de planurile edilului.
Primarul Ovidiu Portariuc sustine ca exista deja un proiect de modificare totala a zonei dintre Primarie, Consiliul Judetean si teatrul “Mihai Eminescu”. Edilul vrea sa faca disparut tot spatiul verde dintre primarie si Teatru, inclusiv magnoliile in favoarea unei uriase parcari supraterane si subterane.
” In acest moment nu este folosita la potentialul maxim. Prin realizarea unei parcari subterane dorim sa o modernizam, la fel cum gasim in oricare alt oras modern. Spatiul verde existent in prezent, blocheaza atat vizibilitatea cat si accesul in aceasta piata”, a precizat Ovidiu Portariuc. Aceasta initiativa nu a fost insa pe placul tuturor consilierilor municipali. “Este un proiect foarte prost si distruge o Piata a Revolutiei frumoasa, unica poate in Romania, cu plantele care sunt, cu magnoliile care sunt, pentru a face o parcare publica unde vor sta masini abandonate”, a precizat consilierul local Florin Ghiorghita.