Stiri

NATIONAL | Poliţia rămâne la Interne; ambulanţele vor avea dispecerate comune cu SMURD

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Poliţia şi structurile de ordine publică nu vor face obiectul descentralizării, urmând a fi tratate separat de actul normativ pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea, şi că ambulanţele vor avea dispecerate comune cu SMURD.

“S-a ajuns la idee în care lucrurile care ţin de ordinea publică şi Poliţia vor fi tratate separat de Legea descentralizării.Vrem o analiză exactă, să creştem puterile şi atribuţiile Poliţiei locale, să facem o mai bună coordonare între cei care reprezintă Poliţia naţională şi Poliţia locală. Ea nu va fi inclusă în această reformă”, a spus Ponta.

În ceea ce priveşte descentralizarea serviciilor de ambulanţă, Ponta a spus că va exista un concept integrat de dispecerate comune cu SMURD.

“Nu vor fuziona. Se pune problema de interconectare, când suni la 112, ce e mai apropiat, ambulanţa sau SMURD, să vină să te salveze. Dispeceratul comun funcţionează deja în multe regiuni, trebuie extins. Va continua procesul de integrare”, a spus Ponta.

În ceea ce priveşte cinematografele, Ponta a precizat că este necesar să se păstreze câteva dintre acestea la nivel naţional în care să ruleze filme româneşti, aici dând exemplul cinematografului Patria din Bucureşti.

“Restul cinematografelor trec în patrimoniul primăriilor, cu obligaţia de a se păstra obiectul de activitate”, a spus Ponta.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page