DIVERSE | Apa este bună pentru organism. Află când devine un PERICOL pentru sănătate
Deşi în privinţa apei se presupune în mod normal că poate fi consumată în orice cantitate şi în orice condiţii fără să dăuneze în vreun fel organismului, există mai multe riscuri ale apei asupra sănătăţii de care nu suntem tot timpul conştienţi. Bisfenol A
Această substanţă chimică, în general cunoscută sub prescurtarea BPA, care se găseşte în unele sticle din plastic, se poate scurge în mâncăruri şi băuturi, ridicând riscuri de sănătate în special în cazul sugarilor şi al copiilor, potrivit Institutului britanic de ştiinţe ale sănătăţii şi mediului, screie huffingtonpost.co.uk.
Deşi există apă comercializată şi în sticle fără BPA, unii experţi avertizează că şi acest tip de sticle poate elibera chimicale nedorite în apă, în cazul expunerii la soare, la microunde sau în cazul contactului cu maşinile de spălat vase.
Folosirea aceleiaşi sticle fără să fie spălată
O sticlă refolosibilă este o alternativă rentabilă şi ecologică la recipientele de unică folosinţă, cu condiţia să fie păstrată curată. Bacteriile preferă locurile cu o căldură şi umiditate ridicate, deci o sticlă aproape goală căreia i-ai pus capacul peste noapte şi pe care o umpli a doua zi cu apă va fi un mediu îmbietor pentru bacterii. Soluţia ar fi spălarea regulată a sticlei cu apă fierbinte şi săpun.
Îndulcitorii
Atunci când vrem să îndulcim sau să aromăm apa, este recomandat să ne ferim de produse cu aşa-zişii îndulcitori naturali, pe care să le înlocuim cu o felie de lămâie proaspătă.
Consumul exagerat de apă
Deşi poate părea greu de crezut, prea multă apă poate ridica riscuri de sănătate. Un exemplu este hiponatremia, care apare atunci când nivelurile de sodiu din organism scad foarte mult, iar celulele încep să se umfle. Netratată, hiponatremia poate duce la convulsii şi comă. Astfel de cazuri apar, într-adevăr, foarte rar şi doar când bem doze foarte mari pentru a compensa pauze mari de hidratare. De aceea atleţii de maraton, care se rehidratează, sunt printre cei care suferă în mod normal de hiponatremie. Un sfat simplu pe care trebuie să-l avem în vedere este să nu bem niciodată până la punctul în care ne simţim plini doar de la apă.
http://www.romaniatv.net