INFRACTIONAL | Un CONTRABANDIST din Dorohoi a fost reținut în arest de către polițiști, după o urmărire ca-n filme
La data de 10.10.2013, în jurul orei 17.45, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul Poliţiei municipiului Dorohoi au identificat în trafic, la intrarea în municipiul Dorohoi, dinspre oraşul Darabani, autoturismul condus de T. COSMIN de 25 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, care transporta cantitatea totală de 50.000 ţigarete ( 2.500 pachete ) de provenienţă Republica Moldova, pentru care nu deţinea documente de proveniență și despre care cunoştea că provin din contrabandă.
Întrucât tânărul a ignorat semnalele poliţiştilor, autoturismul condus de acesta a fost blocat în trafic de echipajele de poliţie, ulterior, suspectul întrebuinţând cuvinte insultătoare şi ameninţări la adresa integrităţii fizice a poliţiştilor.
Față de T. COSMIN se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi sfidarea organelor judiciare; de asemenea, poliţiştii au dispus faţă de acesta măsura reţinerii pentru 24 ore în arestul IPJ Botoşani, urmând ca astăzi, 11.10.2013, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi cu propunere de arestare preventivă.
Atât autoturismul folosit de suspect, cât şi cantitatea de ţigarete, în valoare de aproximativ 25.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.