
Casa unui viceprimar din Suceava s-a făcut scrum în urma unui incendiu de proportii. Flăcările au avut câţiva metri înălţime şi se vedeau de la kilometri distanţă.
Incendiul a izbucnit când viceprimarul din localitatea Fântâna Mare era plecat cu soţia la spital, potrivit România TV. Ei au fost sunaţi de vecini, după ce aceştia au observat flăcări de peste cinci metri înălţime la acoperişul casei.
“A fost nenorocire mare. Flăcările erau înalte cam cât ar fi al treilea etaj al unui bloc. Proprietarii nu erau acasă. Am încercat noi să scoatem câteva lucruri, după aia au început să explodeze nişte butelii“, au declarat vecinii viceprimarului.
Mai multe echipaje de pompieri au intervenit cu opt autospeciale cu apă şi timp de trei ore s-au luptat cu flăcarile. “Când am ajuns la faţa locului ardea casa de locuit. Este posibil ca din zona centralei temice să fi izbucnit incendiul. A ars o suprafaţă destul de mare. Din fericire nu sunt victime”, a spus şeful ISU suceava, Dan Hoffman.
Se pare că proprietarii lăsaseră centrala în funcţiune pentru a se încălzi locuinţa. Casa a ars aproape în totalitate, pagubele fiind imense.
Sursa: www.romaniatv.net