Important

LIGA 2 | Fostul jucator al Botosaniului, Keita, in conflict cu Gloria Bistrita

Senegalezul Souleymane Keita, fost jucator al echipei FC Botosani, a intrat în conflict cu conducătorii Gloriei şi nu a fost inclus pe lista celor care au făcut deplasarea în Antalya. “A intrat în ultimele 6 luni de contract şi nu vrea să semneze un alt contract cu noi, chiar dacă i-am oferit unul mai mare ca până acum”, spune Jean Pădureanu.

De celalată parte, fotbalistul zice că nu înţelege graba cu care Gloria insistă pe tema prelungirii contractului. “N-am zis că nu semnez. Le-am zis doar să mai aştepte un pic, că nu m-am hotărât. De ce atâta grabă, că doar mai am contract până la vară. S-au supărat pe mine şi m-au lăsat acasă”, a declarat Keita.

“Gloria nu vrea să-mi prelungească dreptul de şedere. Eu nu sunt un infractor, vreau să muncesc legal”

Acesta spune că ar mai avea de primit restanţe financiare încă din ultimul sezon de Liga 1, dar că nu s-a gândit niciodată la bani şi că a înţeles de fiecare dată problemele clubului. “Mai am aproape 11.000 de dolari de primit doar din prime. Nu mai socotesc contractul, care e în jur de 30.000 de euro pe an. Dar nu mi-am bătut niciodată capul cu banii, nici nu ştiu exact câţi am de luat. Necazul meu cel mai mare e că îmi expiră dreptul de şedere şi Gloria nu vrea să mi-l prelungească. Au spus că dacă nu semnez, nu îmi dau dreptul de şedere”, a spus Keita, care mai are acte de şedere în România doar până în 12 februarie.

Acesta zice că a luat legătura cu ambasada Senegalului, că a fost la poliţie şi că vrea să rezolve cumva această situaţie. “Nu sunt un infractor. Eu am venit legal în România, am jucat fotbal legal şi mai am contract până în vară. Clubul este obligat să-mi rezolve actele”. Replica lui Jean Pădureanu a fost şi ea foarte promptă. “Păi cum să tot investim noi în el, dacă el nu vrea să mai joace la noi”, a spus preşedintele.

“Nu cred că o să mai fiu iubit vreodată aşa cum sunt la Bistriţa”

Senegalezul are lacrimi în ochi când vorbeşte despre suporterii bistriţeni şi despre colegii de la club.“Nu cred că o să mai fiu vreodată iubit aşa cum sunt la Bistriţa. M-am simţit excelent aici întotdeauna şi le mulţumesc tuturor că s-au purta aşa cu mine. Dar nu înţeleg de ce acum se poartă aşa cei din club. Eu am fost corect întotdeauna, am jucat şi fără bani, am făcut tot ce mi s-a spus. De ce vor să-mi facă probleme”, spune Keita.

Senegalezul are 25 de ani şi e de 3 ani şi jumătate în România. A fost adus de la Botoşani în sezonul 2009-2010 şi a devenit repede unul dintre cei mai simpatizaţi jucători ai Gloriei.

Sursa: Sportul Bistriţean

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page