InternationalStiri

INTERNATIONAL | America, blocată de războiul politic de la Washington. Ce spun oficialii români şi analiştii americani despre cauzele şi efectele acestei crize

Rivalitatea dintre republicani şi democraţi a împiedicat un compromis bugetar care a rezultat într-un blocaj al activităţii instituţiilor federale, o premieră în ultimii 17 ani.

Cea mai puternică economie a lumii s-a trezit ieri dimineaţă într-un blocaj financiar fără precedent în ultimii 17 ani, provocat de dispute politice tot mai acerbe între democraţi şi republicani, cele două tabere politice rivale de la Washington. În lipsa unui acord privind bugetul federal, structurile guvernamentale americane se văd nevoite să îşi suspende activitatea, trimiţând în şomaj tehnic circa un milion de angajaţi de la stat. Parcurile naţionale, monumentele, muzeele, ca şi majoritatea birourilor federale vor fi închise. Controlorii de trafic aerian, paznicii din închisori şi agenţi ai Poliţiei de Frontieră vor lucra, însă, fără să fie plătiţi, aşa cum se va întâmpla şi cu 400.000 de angajaţi ai Departamentului Apărării. Armata americană îşi va continua însă operaţiunile, a dat asigurări Pentagonul. Nici serviciile de securitate nu vor fi afectate de acest impas.

În aşteptarea unei soluţii, care nu ar putea veni mai devreme de o săptămână, economia americană pierde zilnic circa 300 de milioane de dolari, potrivit unor calcule făcute de site-ul Bloomberg. Iar o criză prelungită ar avea efecte devastatoare, inclusiv la nivel global.
Intransigenţă politică
Cum s-a ajuns însă în această situaţie? Cu câteva ore înainte de expirarea termenului limită pentru evitarea blocajului financiar, Camera Reprezentanţilor, dominată de republicani, a votat un proiect de buget care excludea subvenţiile de stat pentru asigurările medicale ale americanilor de rând, o măsură cheie adoptată de preşedintele Barack Obama, dar dezaprobată de opoziţia republicană. Proiectul de buget a mers înapoi în Senat, dominat de democraţii preşedintelui, care l-au respins tocmai din cauza prevederilor legate de legea asigurărilor medicale, dar şi a unei decizii de a limita cheltuielile federale, una din revendicările republicanilor. La miezul nopţii de luni spre marţi, în lipsa unui acord, America a intrat “în şomaj tehnic”.Într-o intervenţie publică luni seară, preşedintele Obama a avertizat că blocajul va afecta economia americană într-un moment în care aceasta îşi revenise, subliniat că nu va renunţa sub nicio formă la reforma sistemului de asigurări medicale.
Recul economic
Economiştii americani avertizează că, indiferent de posibilitatea unui consens politic în următoarele zile, efectele impasului bugetar sunt deja produse. Întreruperea parţială a activităţii statului va reduce creşterea economică din ultimul trimestru de la 2,2 la 2 la sută. Un blocaj de 21 de zile, precum cel din 1995-1996, ar putea avea un impact de 0,9-1,4 puncte procentuale, mai arată calculele analiştilor. În 1995, criza bugetară a redus cu 0,25 puncte procentuale creşterea economică din trimestrul al patrulea.

Ce spun oficialii români şi analiştii de peste Ocean

  • Cristian Diaconescu, şeful Administraţiei Prezidenţiale

Blocajul bugetar nu este o premieră, practic problema se centrează pe legea asigurărilor de sănătate promovată de Barack Obama. Preşedintele a anunţat că îşi va exprima dreptul de veto dacă se aprobă vreo modificare a legii sau o reducere a bugetului alocat pentru acestă problemă. Este un proiect pe care preşedintele şi l-a asumat pentru cel de-al doilea mandat al său şi la care nu va renunţa. În ceea ce-i priveşte pe republicani, este a 42-a tentativă a lor de a aduce atingere unui poriect legat de asigurările de sănătate, iar în 30 septembrie Camera Reprezentanţilor a propus o amânare cu un an a aplicării Obamacare, ceea ce Senatul nu a aprobat.

Eu cred că impactul economic este unul foarte serios, efectele ar putea fi foarte grave şi din acest motiv nu cred că se va prelungi foarte mult această situaţie, pentru că guvernul ar intra în faliment, ceea ce ar conduce la un colaps economic la nivel global. Cred că se va ajunge la o soluţie de compromis, pentru că efectele bursiere vor fi imediate, iar pe pieţele financiare o încetare a plăţilor ar avea un impact imediat. Mulţi vor fi extrem de bucuroşi să vadă că Washingtonul se ocupă de probleme interne, nu internaţionale, şi îşi vor face calcule, în această perioadă, în zone de conflict din lume, de exemplu unde SUA nu vor putea să se implice o vreme.

  • Mircea Geoană, şeful comisiei de politică externă din Senatul României

Eu am trăit episodul precedent, similar, când în timpul mandatului preşedintelui Bill Clinton a apărut divergenţa cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor de atunci, republicanul Newt Gingrich, situaţiile fiind comparabile. Atunci republicanii au avut de pierdut şi acum se pare că va fi la fel. Preşedintele Obama de ieşit, de altfel, cu un atac virulent la adresa congressmenilor republicani, care, îşi asumă (probabil calculat) riscul scăderii popularităţii.

Data trecută procesul de blocaj a durat 21 de zile. Pe mine mă preocupă situaţia actuală şi din perspective unui moment mai complicat, care va avea loc pe 17 octombrie, când se va ajunge la atingerea pragului de deficit bugetar pe care îl permite legea americană. Riscul este ca blocajul politic să nu cumva să continue şi după această dată, ceea ce ar face ca SUA să nu-şi mai onoreze obligaţiile financiare atât în plan intern, cât şi internaţional. Dar nu credcă seva ajunge acolo.

Oricât de mare ar fi încăpăţânarea politicienilor, presiunile venite din partea populaţiei, a pieţelor financiare şi a partenerilor internaţionali vor fi suficient de mari pentru a se ajunge la o soluţie de compromis. Cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla ar fi încetinirea ritmului de creştere a economiei americane, cu efecte asupra economiei Uniunii Europene şi în acest caz România va fi, la rândul ei, afectată de acest lucru. Aşadar, cu cât se depăşeşte mai repede acest moment, cu atât mai bine pentru noi toţi.

  • Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland

Nimeni nu e câştigător în actuala situaţie. Nu este prima oară când sunt martor aici, la Washington, al închiderii guvernului federal. Îmi amintesc perfect iarna 1995-1996 când s-a ajuns la o situaţie similară. Este vorba de un blocaj instituţional generat de absenţa compromisului politic între cele două partide şi, respectiv, între Camera Reprezentanţilor şi Senat. Va trebui, până la urmă, să se ajungă la o formulă de coexistenţa tradusă într-un buget funcţional. Pentru moment, însă, radicalismul pare să fie la ordinea zilei. Adversarii lui Obama îl acuză că nu acceptă de fapt dialogul (ceea ce nu e departe de adevăr). Preşedintele pretinde că are de partea sa votul popular, deşi e discutabil dacă alegerea sa a fost un referendum pentru reforma sistemului de sănătate.

În cazul actual, avem de-a face cu o incompatibilitate între viziunea uneia din grupările cele mai influente din Partidul Republican, pe de o parte, şi admministratia Obama, sprijintă de conducerea Partidului Democrat, pe de altă parte. Cred că până la urmă moderaţii de orientare conservatoare din ambele partide vor reuşi să găsească un limbaj comun.

Miza este ceea ce se numeşte Obamacare, nouă lege de reformare drastică a sistemului sănătăţii, pe care mulţi republicani (dar şi democraţi de orientare mai puţin radicală decât, să spunem, Nancy Pelosi) o privesc drept insuficient de bine construită, cu serioase probleme menite să genereze nemulţumiri publice grave. Nu sunt specialist în domeniu, deci nu mă voi hazarda să mă pronunţ asupra legii. Un an de amânare nu ar fi o tragedie, ar îngădui continuarea discuţiei asupra celor mai controversate puncte, eventual ajustări. Acesta este sensul propunerii republicane.

Pentru moment, guvernul este închis, cu excepţia instituţiilor socotite de importantă vitală. Această închidere poate dura câteva zile, o săptămână, chiar câteva săptămâni. Deocmadată nu văd consecinţe dramatice în plan economic, dar ele se pot ivi dacă această situaţie se prelungeşte peste măsură. Iar măsura este un lucru dificil de evaluat. Mă îndoiesc că imaginea Statelor Unite are neapărat de suferit datorită unei situaţii care are precedente ştiute. Nu este vorba de un faliment, ci de o criză de comunicare soldată cu efecte de paralizie politică momentană.

  • Sean Foreman, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Barry din Miami Shores, Florida

Americanii vor da vina mai degrabă pe republicani şi, mai ales, pe facţiunea Tea Party. Preşedintele deţine majoritatea cărţilor în acest joc al nervilor. Reforma asigurărilor de sănătate a fost aprobată de Curtea Supremă, legea este parţial activă iar Obama a fost reales anul trecut chiar dacă Obamacare (reforma) a fost un subiect aprig disputat. De asemenea, Senatul este dominat de democraţii lui Obama şi, astfel, preşedintele nu este nevoit să facă compromisuri în ceea ce priveşte propriile principii.

Deşi ambele părţi sunt de blamat în acest caz şi atât popularitatea preşedintelui cât şi a Congresului vor avea de suferit deoarece milioane de oameni au de suferit de pe urma crizei bugetare, Obama va ieşi mai bine din această criză deoarece are legea de partea sa iar presa liberală îl va susţine. Ceea ce acutizează disputa este faptul că majoritatea congresmenilor din Tea Party vor fi realeşi anul viitor graţie unor bazine electorale puternice. Astfel că aceştia sunt puţin motivaţi acum să facă vreun compromis politic. Mulţi sunt chiar dispuşi să “scufunbde corabia” pentru a-şi susţine punctul de vedere.

Blocajul în activitatea guvernamentală va afecta cu siguranţă imaginea Americii în lume. Cum putem promova democraţia altor ţări când noi înşine nu putem cădea de acord asupra bugetului federal? Cum mai putem fi văzuţi drept principala economie a lumii când noi înşine permitem sistemului fiscal intern să se prăbuşească? În afara acestei dispute asupra bugetului federal, mai avem şi pe cea legată de ridicarea plafonului de îndatorare, ce urmează să aibă loc la jumătate lunii Octombrie. SUA are 17 trilioane de dolari datorie iar cifra creşte şi nu ştim unde se va opri. Idealurile facţiunii Tea Party de a lupta pentru responsabilitate fiscală au logică, dar acestea nu pot justifica blocarea plăţilor actuale doar pentru aşi extinde baza electorală conservatoare.

Sursa: www.evz.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page