Stiri

NAŢIONAL | Prinţul Charles pregăteşte O PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA!

Prima pepinieră de pomi fructiferi din soiuri tradiţionale din judeţul Sibiu va fi înfiinţată în satul Mălâncrav, în livada de meri deţinută de Fundaţia ‘Mihai Eminescu Trust’, aflată sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Charles, Prinţ de Wales, anunţă Agerpres

Pentru a face pepiniera, angajaţii Fundaţiei Prinţului Charles vor face în această toamnă, primul recensământ al merilor, perilor şi prunilor din soiuri tradiţionale din sate aflate în trei judeţe transilvănene, Sibiu, Braşov şi Mureş. După ce află unde sunt pomii fructiferi tradiţionali, cei de la Fundaţia Prinţului Charles vor încerca să planteze aceste soiuri vechi, în propria livadă, dar şi în alte livezi. Totul cu un buget de un sfert de milion de franci elveţieni, bani daţi de elveţieni, pentru a conserva soiurile tradiţionale de pomi fructiferi.

‘La 1 iunie a început proiectul. Acum am lansat apelul, avem chestionarele, pe care urmează să le distribuim, în judeţul Sibiu, Braşov şi Mureş. Noi ne-am propus să dăm chestionarele, care să fie prelucrate până anul viitor, în februarie, de partenerul nostru elveţian. Scopul proiectului nu e doar conservarea, este şi identificarea varietăţii soiurilor tradiţionale de meri, peri, pruni. Dorim să contribuim la conservarea lor, in situ, creând o pepinieră la livada pe care fundaţia o are în Mălâncrav, pe urmă vrem să plantăm în livada noastră, dar şi în alte livezi ‘, a explicat Michaela Türk, reprezentanta Fundaţiei ‘Mihai Eminescu Trust’ .

Fântânele, un alt ONG, Federaţia Verde, tot cu bani elveţieni, cu puţin peste 50.000 de franci, încearcă să inventarieze merii vechi, valoroşi.

 

Sursa: www.capital.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page