INFRACTIONAL | „Tulburelul” nu face casă bună cu volanul. Un șofer s-a răsturnat într-o curbă la Săveni
În noaptea de 26/27.09.2013, în jurul orei 01.30, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29, din direcţia Săveni-Ungureni, B. MIRCEA-ADRIAN de 28 ani, din municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava, ajungând pe un sector de drum ce urma o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului, răsturnându-se în şanţul de la marginea părţii carosabile.
În urma producerii accidentului nu au rezultat victime omeneşti.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat; acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări față de B. MIRCEA-ADRIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de„ conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală”.